Gabi Balint, nemulţumit de strategia celor de la CSA Steaua. "De ce să ai prime pentru asta? Ca să atragi ură?"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Steaua Bucuresti
Facebook Steaua Bucuresti
Gabi Balint e nemulţumit de strategia celor de la CSA Steaua. 

"Echipa mea de suflet, Steaua, asta ar trebui să facă. De ce iau jucători de 30 și ceva de ani? De ce ai ca obiectiv calificarea în play-off, când tu nu poți promova? De ce să ai prime pentru asta? Ca să atragi atâta ură ca până acum?

De ce nu îi promovezi pe cei tineri? Le dai 1.500 de euro lunar și nu va mai zice lumea nimic. Ar zice: «OK, bani publici, dar uite ce tineri cresc acolo». Sunt sigur că ar fi lume mai multă la stadion.

Nu poți promova, nicio problemă, chit că te duci în Liga 3. Dar crește tinerii, vinde-i, adu bani la club! Bagă banii în academie, ești în București, ai nume, vin copiii la tine, condițiile sunt foarte bune.

Noi trebuie să dăm restart în fotbalul românesc și trebuie să facem cât mai multe academii”, a afirmat Balint la emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport.

Ce salarii sunt la CSA Steaua. "Niciun sportiv nu are peste suma asta" 

"La noi, procentul de sportivi care câștigă peste această sumă e infim. La celalalte sporturi mă refer, la fotbal n-avem niciun sportiv cu peste 6.000 de euro net.

Voi răspunde simplu, probabil se știe puțin chestiunea asta. Și acum suntem reglementați de anumite repere, chestiuni impuse de MTS. Un sportiv e plătit în baza unui procentaj făcut de MTS.

Ca idee, daca aș aduce un jucător de fotbal, el nu poate atinge un punctaj mai mare de 7 sau 8 înmulțit cu salariul mediu pe economie. Diferența de bani trebuie susținută tot din venituri proprii. Da, se poate face un mix din bani publici și privați", a spus Andrei Cian, şeful secţiei Fotbal de la CSA Steaua. 

De ce nu vin investitorii 

”Pentru noi este frustrant, dar problema este mai mult spre partea privată, Clubul este deschis la aceste discuții și nu văd de ce cineva s-ar opune acestei asociați.

(n.r. de ce nu vin investitorii la CSA Steaua?) Cu siguranță sunt niște aspecte juridice aici. Singura variantă viabilă este o asociație non-profit. Prin această modalitate s-ar face lucrurile în mod transparent.

Probabil este și legat de aceste procese ce țin de atâta timp. În momentul în care se vor încheia acele procese, lucrurile vor fi mai clare și se vor apropia și sponsorii”, a mai spus Cian la Digisport

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel