Furturi din pădurile României. Ministrul Alexe arată unde s-au dat cele mai mari tunuri
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Furturile din pădurile României trebuie stopate indiferent de cine este la guvernare, a susținut ministrul demis Costel Alexe, la audierile pentru un nou portofoliu.

Cele mai mari hoţii care au avut loc în ultimii doi ani în domeniul pădurilor au fost în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sibiu şi, după alegeri, indiferent cine va forma Guvernul, vor trebui făcuţi paşi importanţi pentru a rezolva această problemă, a declarat luni ministrul propus al Mediului, Costel Alexe, la audierea în Comisiile de specialitate reunite.

"Comisia Europeană în aceşti trei ani şi-a pierdut efectiv răbdarea în raport cu autorităţile de la Bucureşti. S-ar putea ca după alegerile anticipate sau alegeri la termen să ne regăsim cu toţii la aceeaşi masă şi va trebui, indiferent de cine va forma Guvernul, să fim mai credibili şi să facem paşi importanţi în a rezolva aceste probleme, pentru că nu sunt nici problemele lui Costel Alexe şi nici ale oricăruia dintre dumneavoastră. Sunt probleme cu care se confruntă România", a spus Alexe.

Potrivit datelor prezentate de acesta, în ceea ce priveşte domeniul pădurilor, gărzile de mediu au semnalat că "cele mai mari hoţii descoperite în ultimii doi ani" au fost în Maramureş, de unde au dispărut 110.000 metri cubi de lemne, Bistriţa-Năsăud, cu peste 30.000 mc furaţi, Sibiu - peste 20.000 mc.

Alte judeţe unde se taie mult ilegal sunt Cluj, Caraş-Severin, Alba şi Neamţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel