Furtuni şi ploilor torenţiale, Sucevenii, fără energie electrică
Câteva mii de consumatori au rămas fără energie electrică, iar în opt localităţi s-a intervenit pentru degajarea de arbori căzuţi în urma furtunii şi ploii torenţiale din ultimele 24 de ore, a informat ISU Suceava.
În timpul şi după manifestarea fenomenelor meteo periculoase, echipe specializate au lucrat pentru remedierea liniilor electrice afectate total în localităţile Fundu Moldovei, Breaza, Pojorâta şi Izvoarele Sucevei şi parţial - în Frătăuţii Vechi, Rădăuţi, Broşteni, Panaci, unde 6.158 de consumatori au rămas nealimentaţi.
Potrivit ISU Suceava, vineri dimineaţă, singura localitate afectată parţial era Broşteni, cu o linie de alimentare, opt posturi de transformare şi 83 de consumatori nealimentaţi cu energie electrică, iar echipele specializate lucrau pentru punerea în funcţiune.
Totodată, în municipiul Cîmpulung Moldovenesc, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor arbori, dar şi a unui stâlp de iluminat care au căzut, avariind trei autoturisme şi un autotren.
Din zona municipiului Rădăuţi s-au primit zece apeluri privind mai mulţi copaci căzuţi sau în pericol de cădere, fără a produce pagube materiale, iar pompierii militari au intervenit cu tehnica şi accesoriile din dotare pentru remedierea problemelor.
S-au mai înregistrat intervenţii ale pompierilor militari, ale lucrătorilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi ai Ocolului Silvic Pojorâta pentru degajarea arborilor căzuţi în localităţile Vatra Dornei, Bădeuţi, Satu Mare, Mănăstirea Humorului, Stulpicani, Sadova, Vatra Moldoviţei şi Pojorâta.
De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Vama a intervenit pentru înlăturarea unor porţiuni de tablă care erau în pericol de cădere, la balconul unei locuinţe particulare din localitate.
În perioada următoare, comisii mixte se vor deplasa în teren şi împreună cu autorităţile locale vor evalua pagubele generate de fenomenele meteo periculoase.
Potrivit Prefecturii Suceava, în urma inundaţiilor din perioada mai-iunie, în 54 de unităţi administrativ teritoriale s-au înregistrat pagube de circa 300 de milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News