Furtună Germania. Victime şi pagube importante
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Furtuna
Furtuna
O furtună s-a abătut duminică seara asupra Germaniei, după mai multe luni de secetă, provocând moartea unei persoane şi perturbând transporturile în mare parte din ţară, potrivit dpa.

Botezată "Fabienne", furtuna a afectat în principal sudul şi vestul Germaniei. Avertizările au fost emise în jurul orei 07:20 pm (17:20 GMT), când participanţii la festivalul berii Oktoberfest au fost sfătuiţi să plece de la terase şi să intre în localuri, din cauza intensificării vântului. Zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent electric după ce ramuri ale copacilor au rupt liniile de electricitate. 

Crengile rupte de vânt au afectat de asemenea transportul feroviar. Multe dintre cursele anulate făceau legătura cu alte ţări, turiştii şi oamenii de afaceri fiind nevoiţi să-şi amâne călătoriile. 

Transportul aerian a fost perturbat, zeci de curse de pe aeroportul din Frankfurt fiind anulate în intervalul 6 p.m. - 8 p.m. din cauza vântului. Potrivit autorităţilor locale de pe întreg teritoriul Germaniei, numeroase drumuri au fost declarate impracticabile din cauza ramurilor prăbuşite pe carosabil sau din cauza condiţiilor periculoase pentru condus. 

Victime şi pagube importante

O femeie de 78 de ani a decedat la un loc de camping în apropiere de oraşul Bamberg (sud) după ce a fost prinsă sub un copac prăbuşit. A fost de asemenea raportat un incident în Epfenbach (sud), unde un băiat de 4 ani a fost grav rănit după ce vântul a doborât un copac pe maşina în care acesta se afla. Copilul a fost transportat la spital cu un elicopter. Alţi trei membri ai familiei aflaţi în vehicul au fost răniţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel