Poliţiştii au găsit toate componentele lipsă acasă la consilier. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ion Popescu, primarul localităţii Drăguţeşti: „Sunt puse pe butuci. Au fost pe roţi. Se vede foarte clar că lipsesc motoarele, o să vă arătăm şi motoarele, iar acestea sunt piesele dezmembrate de pe ele.”
Din cele două ambulanţe, a mai rămas doar caroseria. În doar câteva ore, autospecialele au fost dezmembrate. Şi s-a furat tot. De la roţi, motoare până la geamuri, scaune sau oglinzi.
Trei bărbaţi ar fi fost implicaţi în operaţiunea ilegală. Componentele auto ar fi fost furate într-o zi liberă, când nu era nimeni în primărie. Un localnic ar fi transportat piesele cu un tractor acasă la consilier, fără să ştie că acestea erau furate.
Ion Popescu, primarul localităţii Drăguţeşti: „Spunea că nu se întâmplă nimic, că el e consilier şi răspunde de tot, dar bietul om, în final, s-a speriat. A dat declaraţie şi la Poliţie. Dosarul este în curs.”
Salvările au ajuns în dotarea primăriei, în urmă cu şase ani, după ce au fost donate de Serviciul de Ambulanță Gorj. De doi ani, au fost mutate în curtea primăriei pentru a fi supravegheate mai bine. Acestea urmau să fie reparate și folosite din nou. Oamenii din sat au rămas şocaţi când au auzit de isprava alesului local.
„Bunurile ridicate cu ocazia percheziţiilor au fost predate Primăriei comunei Drăguţeşti până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000 lei. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Inainte de a ajunge în arest, consilierul local nu a vrut să facă niciun comentariu pe marginea acestui subiect. A transmis doar că este nevinovat.
Poliţiştii au găsit toate componentele lipsă acasă la consilier. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ion Popescu, primarul localităţii Drăguţeşti: „Sunt puse pe butuci. Au fost pe roţi. Se vede foarte clar că lipsesc motoarele, o să vă arătăm şi motoarele, iar acestea sunt piesele dezmembrate de pe ele.”
Din cele două ambulanţe, a mai rămas doar caroseria. În doar câteva ore, autospecialele au fost dezmembrate. Şi s-a furat tot. De la roţi, motoare până la geamuri, scaune sau oglinzi.
Trei bărbaţi ar fi fost implicaţi în operaţiunea ilegală. Componentele auto ar fi fost furate într-o zi liberă, când nu era nimeni în primărie. Un localnic ar fi transportat piesele cu un tractor acasă la consilier, fără să ştie că acestea erau furate.
Ion Popescu, primarul localităţii Drăguţeşti: „Spunea că nu se întâmplă nimic, că el e consilier şi răspunde de tot, dar bietul om, în final, s-a speriat. A dat declaraţie şi la Poliţie. Dosarul este în curs.”
Salvările au ajuns în dotarea primăriei, în urmă cu şase ani, după ce au fost donate de Serviciul de Ambulanță Gorj. De doi ani, au fost mutate în curtea primăriei pentru a fi supravegheate mai bine. Acestea urmau să fie reparate și folosite din nou. Oamenii din sat au rămas şocaţi când au auzit de isprava alesului local.
„Bunurile ridicate cu ocazia percheziţiilor au fost predate Primăriei comunei Drăguţeşti până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000 lei. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Digi24.
Inainte de a ajunge în arest, consilierul local nu a vrut să facă niciun comentariu pe marginea acestui subiect. A transmis doar că este nevinovat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters