Funeriu, atacat dur de ministrul Educației Remus Pricopie
Actualul ministru al Educației, Remus Pricopie, îi dă o replică dură lui Daniel Funeriu, care a atacat în repetate rânduri modul de funcționare a sistemului de Educație în prezent.
"Nu îmi închipuiam că dl. Daniel Funeriu ar putea să îmbine, într-o manieră atât de dâmboviţeană, atacul politic de joasă speţă cu discursul de reformator, discurs care, evident, nu i se potriveşte", a scris ministrul Educației pe pagina sa de Facebook.
Profesorii, umiliți în mandatul lui Funeriu
Remus Pricopie spune că profesorii s-au simțit umiliți în timpul mandatului pe care Daniel Funeriu l-a avut în fruntea Educației, el simțind pe propria piele acest lucru.
"Ca profesor şi ca părinte ştiu foarte bine cum a funcţionat sistemul de învăţământ cât timp dl. Funeriu a ocupat postul de ministrul, ştiu cât de umilite s-au simţit cadrele didactice, ştiu cât de opac a fost ministerul şi cât de mult a fost bulversat sistemul în urma unor decizii luate prin dictat", precizează şeful Educaţiei.
În final, el îi cere lui Daniel Funeriu echilibru și decență când vorbește despre Educație.
"Prin urmare, cred că atunci când se vorbește despre Educație este nevoie de mai mult echilibru, mai multă decență și, în mod evident, mai puțin politicianism", conchide Remus Pricopie.
Replica a venit după ce fostul ministru al educaţiei Daniel Funeriu a ironizat pe blogul său sistemul de învăţământ şi măsurile luate de actuala guvernare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News