Funeraliile lui Aleksei Navalnîi vor avea loc pe 1 martie, la Moscova
Funeraliile liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi şi ceremonia de adio vor avea loc pe 1 martie, la Moscova, a anunţat miercuri, pe platforma X, purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmîş, informează Reuters.
'Slujba religioasă pentru Aleksei va avea loc la biserică (...) din (cartierul) Marino, la 1 martie, orele 14:00. Funeraliile vor avea loc la Cimitirul Borisovski', din sudul capitalei ruse, a scris Iarmîş, citată de AFP. Potrivit unuia dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Navalnîi, Ivan Jdanov, înhumarea opozantului va avea loc la orele locale 16:00, la aproape 20 de kilometri de zidurile roşii ale Kremlinului. După ce trupul neînsufleţit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, sâmbăta trecută, echipa fostului opozant numărul unu al Kremlinului a căutat un loc pentru 'un rămas bun public', dar i-a fost 'refuzată' orice solicitare, autorităţile făcând presiuni, potrivit lor, asupra cimitirelor.
Astfel, Kira Iarmîş a declarat marţi că la una dintre firmele de servicii funerare la care aliaţii lui Navalnîi au sunat li s-a spus că 'antreprenorilor de pompe funebre le-a fost interzis să lucreze' cu echipa lui Navalnîi. Aceste funeralii ar putea mobiliza un număr important dintre susţinătorii lui Aleksei Navalnîi şi ar putea să devină jenante pentru preşedintele Vladimir Putin, care se pregăteşte pentru un nou mandat pe care este de aşteptat să-l obţină în urma unui scrutin prezidenţial fără opoziţie, prevăzut să aibă loc între 15 şi 17 martie.
'Peste tot am fost refuzaţi să ni se ofere orice. În unele locuri, ni s-a spus că aceasta este interzis', a explicat şi Ivan Jdanov într-un comunicat pe Telegram, criticând 'Kremlinul şi pe (Serghei) Sobianin', primarul Moscovei şi apropiat al lui Vladimir Putin.
Preşedintele rus, ce ar urma să susţină joi în faţa Adunării Federale discursul său anual adresat naţiunii, nu a reacţionat nici până acum la moartea principalului său opozant, care supravieţuise la limită, în 2020, unei otrăviri de care el îl acuza pe Vladimir Putin, în pofida negărilor acestuia. Circumstanţele decesului lui Aleksei Navalnîi, pe 16 februarie în închisoare, deces care a generat un val de critici în lume, rămân în acest stadiu încă neclare. Potrivit serviciilor penitenciare ruse, Aleksei Navalnîi a murit în urma unei stări de rău subite, 'după o plimbare'. Susţinătorii opozantului şi numeroşi lideri occidentali l-au acuzat pe Vladimir Putin de moartea lui Navalnîi, unii vorbind despre o 'crimă', după trei ani de detenţie, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News