Funeralii naţionale pentru Colin Powell
Statele Unite au adus vineri un omagiu ''generalului-diplomat'' Colin Powell, fost secretar de stat, în cursul unei ceremonii care a avut loc la Catedrala din Washington, relatează AFP.
În prezenţa preşedintelui Joe Biden şi a soţiei sale Jill precum şi a principalilor lideri ai Pentagonului, fosta şefă a diplomaţiei americane Madeleine Albright a evocat un personaj care aproape a depăşit istoria, virtuţile sale fiind homerice: onestitate, demnitate, loialitate şi un angajament neclintit faţă de profesia sa şi de a-şi ţine cuvântul.
Armata îl adora, adversarii săi îl respectau, iar la Departamentul de Stat era mult mai popular decât predecesorul său, a spus glumind cea căreia Colin Powell i-a succedat la conducerea Departamentului de Stat.
Alături de cuplul prezidenţial s-au aflat fostul preşedinte Barack Obama şi soţia sa Michelle, predecesorul său George W. Bush şi soţia sa Laura, precum şi fosta Primă-Doamnă şi fost secretar de stat Hillary Clinton. Soţul acesteia Bill Clinton, care a fost spitalizat recent pentru o infecţie, nu a fost prezent la ceremonie.
Decedat la vârsta de 84 de ani, la 18 octombrie, din cauza unor complicaţii cauzate de COVID-19, Colin Powell a fost cel mai tânăr bărbat care a deţinut funcţia de şef al Statului Major al armatei, din 1989 până în 1993, înainte de a deveni primul secretar de stat de culoare în timpul preşedinţiei republicane a lui George W. Bush.
Vezi și: Mesajul lui Joe Biden după ce Colin Powell, fost secretar de stat, a murit de COVID-19. Un patriot al onoarei şi al demnităţii”
Fiul său Michael Powell a adus un omagiu serviciului său militar. I-a iubit pe soldaţi din toată inima, a spus el. Ştia că nu poţi să le ceri soldaţilor ceea ce nu eşti pregătit să faci singur, a declarat Michael Powell.
Colin Powell s-a înrolat în 1958 în armata americană, unde a avansat în toate gradele înainte de a deveni şef de Stat Major. În calitate de general cu patru stele, Colin Powell a fost şeful Statului Major interarme în mandatul lui George H.W. Bush în timpul războiului din Golf din 1991, în urma căruia forţele conduse de SUA au alungat trupele irakiene din Kuweitul vecin.
Powell, un republican moderat şi pragmatic, a ocupat ulterior funcţia de secretar de stat în timpul preşedintelui George W. Bush. Avocat al războiului din Irak, Powell a susţinut pe 5 februarie 2003, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, o lungă alocuţiune privind armele de distrugere în masă deţinute de Irak, argumente care au fost folosite la justificarea invadării ţării.
El a recunoscut ulterior că această acţiune este o 'pată' pe reputaţia sa. 'Este o pată pentru că eu sunt acela care a făcut prezentarea în numele SUA în faţa lumii şi asta va face parte mereu din bilanţul meu', a afirmat politicianul republican. Colin Powell s-a căsătorit cu soţia sa Alma în 1962 şi au trei copii: Michael, Linda şi Annemarie, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News