Fundația „Inter-Art” Aiud, Romania – 25 de ani de activitate
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Fundația „Inter-Art” Aiud a fost înființată în 1996 și propune o abordare alternativă a artei contemporane, ca un punct de legătură între civilizații și culturi, deschizând astfel o arenă pentru artiștii contemporani din întreaga lume datorită membrilor fondatori activi Stefan Balog, Ioan Hădărig, Robert Lixandru și celor care li s-au alăturat în timp în coordonarea proiectelor: Zoltán Balog, Elena Cristea și Andrei Bakó.

Stefan Balog, Președinte, Fundația "Inter-Art" a declarat că: “ Un sfert de secol Inter-Art! …Și rămân bineînțețes realizările celor 25 de ani, cu bune și rele, tristeți și bucurii, proiecte deosebite sau țeluri încă neatinse. Însă toate aceste aspecte formează o poveste unică al unei alternative artistice, o altfel de abordare a conceptului artistic și creativ... Sper că cei 25 de ani Inter-Art au contat și nu a fost doar o scânteie. Suntem la o cotitură importantă, un moment de sărbătoare ce ne deschide următoarea ușă prin care pașim mai departe, spre un loc în istorie.”

Ioan Hădărig, Director artistic, Fundația "Inter-Art" : „A vorbi despre 25 de ani de Inter-Art la Aiud înseamnă să realizezi că un fenomen artistic, creat într-un orășel de provincie din Transilvania, România, a reușit să modeleze destine artistice, să impună valori ale artei contemporane românești în context internațional, să ofere alternative culturale, naționale și internaționale, să exprime idealuri, sentimente, tăiri, atitudini...”

Fundația „Inter-Art” are contacte cu organizații similare și artiști din 192 țări de pe toate continentele lumii, anunță un comunicat Inter-Art.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel