Funcționara din Primăria Gura Vadului, în arest preventiv în dosarul Ferma Dacilor
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: Freepik @fabrikasimf
FOTO: Freepik @fabrikasimf
Funcționara din Primăria Gura Vadului a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Funcţionara din cadrul Primăriei Gura Vadului care a fost reținută în dosarul Ferma Dacilor a primit, vineri, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, au precizat surse judiciare, pentru Agerpres.

Funcționara a îndeplinit responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, iar anchetatorii spun că aceasta și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu demersurile de intrare în legalitate a construcțiilor de la Ferma Dacilor.

”La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale (...), îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu și cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”, se precizează într-un comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, şi fostul edil au fost puşi sub control judiciar în dosarul deschis de anchetatori în urma incendiului de la Ferma Dacilor.

Reamintim că în dimineața zilei de 26 decembrie 2023, a izbucnit un puternic incendiu care a condus la distrugerea imobilului și la decesul a opt persoane, iar potrivit anchetatorilor sursa probabilă a incendiului a fost ”efectul termic al curentului electric”.

Citește și: Primarul comunei Gura Vadului şi fostul primar, plasați sub control judiciar în dosarul Ferma Dacilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel