Fuia: Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a declarat că Nicolae Ceauşescu nu a fost tâmpit susţinând asocierea agricultorilor în cooperative. Fuia este convins că o nouă asociere a proprietarilor de terenuri ar putea aduce o parte dintre românii plecaţi la muncă în străinătate.
[caption id="attachment_174716" align="alignleft" width="640" caption="Foto: Muzeul Județean Olt"][/caption] "După 20 de ani de fărâmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol. Fără asocierea fermierilor nu putem spera la performanţă în agricultură", a declarat Fuia pentru Mediafax.
El a amintit că România are 1.048.000 de exploataţii subvenţionate, din care 978.000 sunt parcele mai mici de 10 hectare fiecare.
"Asta este risipa prin fărâmiţare. Am discutat un proiect pilot cu sprijin nemţesc de asociere a micilor fermieri în cooperative, pe care să-l implementam din acest an în 2-3 judeţe şi unde colegii nemţi, care la rândul lor au o mare experienţă pe asociere, s-au oferit să ne ajute cu know-how", a arătat ministrul.
Proiectul presupune un plan de promovare a asocierii. Avantajele sunt, potrivit lui Fuia, reducerea costurilor de producţie, creşterea şanselor pentru contractarea unui credit bancar şi pentru a obţine finanţare nerambursabilă din fonduri europene, creşterea competivităţii prin acces mai uşor la tehnologie şi îmbunătăţirea comunicării între fermieri.
"Dacă s-ar pune pe picioare aceste forme asociative, cooperatiste, o parte dintre cei care muncesc în străinatate ar reveni acasă să facă bani în agricultură în Romania, nu prin ţări străine, şi ar veni şi mulţi din oraşe. Românii trebuie să îşi vindece traumele istorice şi să privească cu încredere spre viitor", a spus ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News