Data publicării:

FSLI, solicitare către ministrului Educaţiei

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să retragă de urgenţă ordinul privind planul de şcolarizare 2019-2020.

'Considerăm că, în acest moment, ministrul Educaţiei face o eroare gravă, bulversând zeci de mii de elevi, care urmează să se înscrie la liceu sau şcoli profesionale, părinţi şi cadre didactice. În plus, sunt colegi de-ai noştri, din cadrul liceelor, afectaţi direct, pentru că vor fi obligaţi să intre în restrângere de activitate, ceea ce înseamnă că, cel puţin unii dintre ei, vor rămâne fără posturi', se arată într-un comunicat al FSLI remis miercuri AGERPRES.

Ordinul privind planul de şcolarizare 2019-2020, emis în data de 28 mai 2019, de Ministerul Educaţiei Naţionale, prevede crearea a 57.000 de locuri la şcolile profesionale, cu 26.000 de locuri în plus faţă de anul şcolar în curs. În comunicat se menţionează că discuţiile între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar, pe tema dezvoltării învăţământului profesional şi dual în România, au avut loc de nenumărate ori şi s-a precizat de fiecare dată că pentru aceasta este necesar să se ţină cont de solicitările concrete ale operatorilor economici.

Conform FSLI, suntem într-un moment în care s-au încheiat toate acţiunile de promovare a liceelor şi şcolilor profesionale şi duale realizate prin târgurile de ofertă educaţională organizate în perioada 6 - 17 mai a.c. în toată ţara. De asemenea, ne aflăm în plină perioadă de desfăşurare a etapelor de mobilitate a personalului didactic, deci solicitările pentru ocuparea catedrelor din unităţile de învăţământ au fost deja înaintate inspectoratelor şcolare. Organizaţia precizează că, în dispreţ faţă de argumentele aduse de reprezentanţii FSLI şi faţă de avizele Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) în care activează toţi partenerii sociali implicaţi în dezvoltarea învăţământului profesional şi dual, Ecaterina Andronescu promovează un ordin cu cifre de şcolarizare nerealiste şi discriminatorii, obligând elevi cu medii sub 5 să meargă spre învăţământul profesional şi dual, condiţie neprecizată de nici o metodologie, deci ilegală.

'Este o strategie complet greşită să se taie clasele de liceu şi să le înfiinţezi la şcolile profesionale cu câteva zile înainte de terminarea cursurilor pentru clasele a VIII-a, fără să faci o analiză completă, în condiţiile în care nimeni nu ştie dacă există, în primul rând, solicitări ale agenţilor economici pentru locurile propuse, apoi baza materială imperios necesară pentru acest tip de învăţământ şi cadre didactice pentru pregătirea practică. În şcolile profesionale elevii merg să înveţe meserie, nu teorie. Trebuie precizat un lucru esenţial: operatorii economici au solicitat, până la data de 23 noiembrie 2018, şcolarizarea elevilor în învăţământul dual şi profesional, cifrele solicitate de aceştia nefiind în concordanţă cu cele din planul de şcolarizare propus pentru anul şcolar 2019-2020', a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Potrivit comunicatului, se încalcă prevederile OMEN nr.5402/2018 cu privire la calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2019-2020, care precizează că, până la data de 12 decembrie 2018, inspectoratele şcolare definitivează situaţia cu locurile propuse pentru învăţământul dual şi profesional.

'Suntem de acord cu o creştere a numărului de clase în şcolile profesionale, dar după un plan care să răspundă nevoilor reale şi actuale ale pieţei muncii, nu să ajungem apoi în situaţia în care aruncăm în câmpul muncii absolvenţi care nu au unde să lucreze. În plus, acest plan trebuie introdus gradual', susţine Simion Hăncescu. În aceste condiţii, FSLI consideră că singura măsură care trebuie luată este retragerea OMEN nr.4057/2019 şi modificarea cifrelor de şcolarizare, aşa cum au fost discutate şi aprobate în Comitetele Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social şi comunicate inspectoratelor şcolare şi MEN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel