FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția profesorilor
FSLI - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice. Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din nou iniţiativa legislativă prin care se oferă protecție cadrelor didactice în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. FSLI consideră că această lege reprezintă în acest moment o necesitate a sistemului de învăţământ. Noi nu vrem violență în unitățile de învățământ și considerăm că școala trebuie să fie un spațiu sigur pentru toți participanții la actul educațional: în egală măsură cadre didactice și elevi.
Asistăm la o creştere a gradului de violenţă în şcolile din România, iar tot mai multe cazuri de agresiune sunt îndreptate împotriva cadrelor didactice! Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor.
Federaţia noastră reia demersurile prin care vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care cerem aplicarea unor măsuri prin care să combatem astfel de fenomene.
Reamintim faptul că o astfel de iniţiativă legislativă a fost depusă de FSLI în anul 2018. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, comisiile de învățământ și juridică din Senatul României au dat aviz favorabil, dar, din păcate, senatorii României au îngropat această iniţiativă.
Acum cerem imperativ atât deputaţilor, cât şi senatorilor să voteze această lege, dacă îşi doresc ca şcoala să îşi recapete siguranţa atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevi!
Nu mai putem accepta ca angajații din sistemul de învățământ din România să devină victime ale elevilor sau ale părinților acestora!
Precizăm şi acum faptul că prin adoptarea acestei legi nu ne dorim să afectăm drepturile şi libertăţile elevilor, aşa cum nu susţinem sub nicio formă cazurile în care angajaţii din educaţie devin agresorii elevilor. Dorim în egală măsură ca elevii şi profesorii lor să se simtă în siguranţă şi să medieze conflictele care apar într-un mod paşnic, cu respect şi înţelegere. Apreciem, de asemenea, faptul că este nevoie şi de acordarea unei atenţii mai mari prezenţei psihologilor şcolari în unităţile de învăţământ, al căror real suport va duce la scăderea cazurilor de agresiune, dar şi la reducerea fenomenului de bullying.
"Proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice iniţiat de FSLI este o urgență în acest moment pentru sistemul de educație din România. Colegii noştri sunt cei care ne cer pe toate căile să intervenim pentru a schimba climatul din unităţile de învăţământ. Vrem școli sigure pentru angajații din educație așa cum vrem siguranță și securitate și pentru copiii care învaţă în aceste şcoli. Un cadru didactic dominat de frică, a cărui viaţă este ameninţată, nu îşi poate desfăşura activitatea, iar cei care pierd sunt toţi: şcoala, familia, copiii! Violenţa nu este un răspuns, nu este o soluţie, prin urmare copiii noştri trebuie să înveţe această lecţie din familie şi mai departe din şcoală! Parlamentarii care nu vor susţine această iniţiativă legislativă nu fac altceva decât să devină părtaşi la fărădelegile care se petrec acum în unităţile de învăţământ. Le cerem şi pe această cale să adopte cât mai repede legea prin care colegii noştri pot recăpăta siguranţa la locul de muncă, fără să le mai fie afectată integritatea fizică şi psihică!", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.
Proiect de lege privind măsurile de protecție a personalului didactic, de conducere de îndrumare și control în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției.
Art. 1. Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică.
Art. 2. În aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ se bucură de:
a) respect și considerație față de persoana sa şi față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalți salariați ai unității;
b) un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;
c) autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare;
d) susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educaţional;
e) dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
f) protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
g) sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcției, în raport cu importanța socială și sarcinile specifice;
h) beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea consideraţiei și prestigiului social.
Art. 3. În realizarea drepturilor instituite prin art. 1, instituţiile şi autorităţile publice colaborează cu personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control.
Art. 4. În cursul procedurii legale aplicabile, aspectele și faptele sesizate, în scris, de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se bucură de prezumția relativă de veridicitate, până la proba contrarie.
Art. 5.
(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control.
Art. 6.
Orice persoană care exercită o funcție de conducere, de îndrumare și control în învățământ și care, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni împotriva personalului didactic, a personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control, este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News