FSB susține că a reușit să oprească un "atac terorist" în Briansk. Un ucrainean a fost reținut
FSB susține că a reușit să oprească un "atac terorist" în Briansk.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse susține că a reușit să prevină un atac terorist la unul dintre terminalele de transport și logistică din Briansk. Un cetățean al Ucrainei, despre care rușii afirmă că acționează la instrucțiunile Serviciului de Securitate al Ucrainei, a fost reținut, scrie Interfax.
FSB a raportat că a fost reținut un cetățean al Ucrainei, născut în 1967, "care, la instrucțiunile SBU, a sosit de la Kiev în tranzit prin Estonia către una dintre regiunile de frontieră ale Rusiei, cu dispozitive explozive".
Potrivit FSB, într-un apartament închiriat, deținutul, sub supravegherea unui specialist - un inginer în explozivi al serviciului special ucrainean, a asamblat un dispozitiv exploziv improvizat (IED) și a verificat canalul inițierii acestuia.
"În continuare, a efectuat recunoașteri la unul dintre depozitele unei companii de transport și logistică pentru a instala un IED și a efectua o explozie de mare putere. În timpul anchetei, un dispozitiv exploziv realizat de acesta pe baza focoasei de la o rachetă dirijată antitanc, cântărind aproximativ 3 kg, a fost confiscată de la atacator, precum și mijloace de comunicare pentru a menține contactul cu ofițerii SBU", a spus FSB.
Răsturnare de situație, după explozia de pe Podul Crimeei. Printre morți ar fi și un judecător rus "neobișnuit de independent și incoruptibil". Ipoteza lansată de presă
Un judecător rus "independent", care a supravegheat mai multe cazuri importante, a murit în explozia de pe Podul Kerci, scrie Daily Mail.
Se crede că Serghei Maslov, în vârstă de 42 de ani, conducea mașina neagră care se afla alături de camion. El s-ar fi aflat în autoturism alături de ghidul de istorie, Eduard Chuchakin, 53 de ani, și Zoya Sofronova, 33 de ani - cu care era prieten - și instructorul de fitness Gleb Orgetkin, 26 de ani, când a avut loc explozia.Toți patru ar fi fost uciși.
Judecătorul s-a pronunțat în procesul în care era implicată fiica prietenului lui Putin, Ramzan Kadyrov, dar și într-un alt proces al gigantului energetic de stat Gazprom.
Ziarul local Moskovsky Komsomolets a fost primul care a raportat despre moartea lui Maslov, susținând că acesta conducea mașina văzută în filmările de pe Podul Crimeei depășind un camion despre care anchetatorii ruși au spus că este cel care a provocat explozia. Mașina a căzut în ocean după ce explozia a provocat prăbușirea unei părți a podului, corpurile victimelor fiind scoase din apă.
Anchetatorii ruși au spus inițial că trei persoane au murit: Chuchakin, Sofronova și șoferul camionului, Makhir Yusubov, în vârstă de 52 de ani. Dar acum se pare că numărul efectiv de morți a fost de cinci, printre decedații fiind inclusiv Maslov și Orgetkin. Nu este clar de ce moartea lor nu a fost raportată până acum.
Soții decedați "îl cunoșteau de multă vreme pe judecătorul Curții de Arbitraj din Moscova, Serghei Maslov, în vârstă de 42 de ani", a raportat MK. Maslov deținea mașina respectiv[ din 2017 și le-a spus colegilor că își ia o vacanță în Crimeea, unde deține teren. O sursă juridică a spus că magistratul este "neobișnuit de independent și incoruptibil". Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News