Frunda a depus o lege pentru ca locuinţa în care domiciliază proprietarul să nu fie impozitată
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

 Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a depus, la Senat, o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal în sensul de a fi scutită de la plata impozitului locuinţa personală în care domiciliază proprietarul, informează Mediafax

"A avea o casă, un domiciliu este o necesitate. Această necesitate acoperă un drept fundamental prevăzut de Constituţie. Astfel art. 47 alin.1 din Legea fundamentală a României prevede că «statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trăi decent»", precizează senatorul UDMR într-un comunicat de presă.

El susţine că locuinţa proprie ar trebui să fie o normalitate, nicidecum un privilegiu.

"Din păcate, în România, la momentul actual, a fi proprietarul unei locuinţe nu mai este un lucru realizabil pentru mulţi dintre noi. Şi la toate acestea se adaugă plata unui impozit, un efort în plus care nu se justifică. Ţări europene precum Ungaria, Germania, Austria au înţeles acest lucru şi, deşi nivelul de trai este mai ridicat, iar posibilitatea de a avea o casă mai simplă, au eliminat acest impozit ce nu reprezintă decât o datorie în plus, o taxare a ceea ce deja a fost taxat", susţine Gyorgy Frunda.

Senatorul UDMR consideră că această dublă impozitare vine în contradicţie cu art. 56 alin (2) din Constituţie care prevede că "sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale".

"Toţi primim în urma muncii noastre bani pentru care plătim impozit, iar atunci când reuşim să ne achiziţionăm o casă, aceasta devine automat impozabilă", mai arată Frunda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel