“FRUCTUL OPRIT”, 28 februarie 2018, Antena 1. Schimbări importante
Din 28 februarie, “Fructul oprit” se va difuza în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.
"Fructul oprit" își continuă povestea la Antena 1, începând de săptămâna viitoare, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00. Actorii și membrii echipei de producție filmează în această perioadă, în locații spectaculoase din România, realizând noi episoade care vor putea fi vizionate în curând de telespectatori.
În al cincilea și al șaselea episod, fanii serialului au putut urmări secvențe filmate în Istanbul și au putut să afle diagnosticul pe care i l-au dat medicii turci Soniei. De altfel, fanii serialului au putut să vadă cum evoluează căsnicia Soniei (Michaela Prosan) cu Tudor Caragea (Adrian Titieni), dar și cum se schimbă lucrurile între Sonia și Alex (Petru Păun), după ce acesta se oferă să-i fie alături și s-o ajute să-și rezolve problemele de sănătate. În episodul difuzat aseară la Antena 1, luna de miere a soților Caragea a fost dată peste cap în momentul în care aceștia au primit o veste tulburătoare din tară și au aflat că mama Soniei, Roxana Baicu Popovici (interpretată de Carmen Tănase), a suferit un grav accident de circulație.
Personaje noi
Povestea serialului "Fructul oprit", transpusă într-o manieră originală de scenariștii Simona Macovei și Radu Grigore, ia amploare, iar începând cu cel de-al șaptelea episod care se va difuza miercuri (28 februarie), de la ora 20.00, vor intra în scenă personaje noi.
[citeste si]
În fiecare miercuri, de la ora 20.00, în cadrul serialului "Fructul oprit", telespectatorii vor asista la povești de iubire pline de emoție, intrigi țesute și momente încărcate cu suspans.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News