Engels s-a născut în oraşul Barmen din Renania la 28 noiembrie 1820. A urmat şcoala din Barmen şi apoi liceul din Elberfeld. În 1841 a venit la Berlin pentru a audia cursurile de la Universitatea din Berlin. În acest timp, în ceea ce priveşte concepţiile sale filozofice, Engels s-a apropiat de hegelienii de stânga, iar în politică era democrat-revoluţionar. La sfârşitul anului 1842 pleacă în Anglia, la Manchester, unde cunoaşte viaţa şi felul de trăi al muncitorilor şi intră în legătură cu liderii mişcării muncitoreşti engleze. În Analele franco-germane, editate la Paris de Marx şi A. Ruge, publică lucrarea Schiţa unei critici a economiei politice (1844), potrivit Ipedia.
În august 1844, Engels, în drum spre Germania, se întîlneşte la Paris cu Marx. Acum începe prietenia dintre ei, care, după cum scria Lenin, „întrece cele mai mişcătoare legende ale anticilor despre prietenia dintre oameni“. Rodul teoretic al întâlnirii lor a fost lucrarea comună "Sfînta familie". În 1845 Engels publică Situaţia clasei muncitoare din Anglia, iar între 1845-1846 elaborează împreună cu Marx, care se află expulzat la Bruxelles, Ideologia germană.
Între 1845 şi 1847, Engels desfăşoară o intensă activitate teoretică şi politică. El intră în legătură cu organizaţia Liga celor drepţi, transformată în 1847 în Liga comuniştilor. Una dintre lucrările principale ale acestei perioade este Principiile comunismului, lucrare pregătitoare a celebrului Manifest al Partidului Comunist (februarie 1848), document programatic al marxismului, scris de Marx şi Engels la solicitarea Congresului al II-lea de la Londra al Ligii Comuniştilor.
„Manifestul Partidului Comunist“ este cel mai măreţ document-program al comunismului ştiinţific. „Această mică cărticică valorează cât volume întregi: în spiritul ei trăieşte şi se mişcă până în ziua de azi.
În martie 1848, Engels şi Marx au fost expulzaţi din Belgia. S-au mutat în Köln. Engels a fost un participant activ la Revoluţia din 1848, luând parte la revolta din Elberfeld. Totodată a luptat în campania Baden împotriva prusacilor (iunie – iulie 1849).
După 1849, atât Engels, cât şi Marx au fost siliţi să părăsească ţara şi să se mute la Londra. Autorităţile Prusiei au făcut presiuni asupra guvernului britanic pentru a-i expulza pe cei doi, dar Prim-ministrul de atunci, John Russell, nu a fost de acord cu cererea prusacă, potrivit descoperă.ro.
Numai cu banii pe care îi putea câştiga Engels, familia Marx a trăit în mare sărăcie. Pentru a-l ajuta pe Marx cu ceva bani, Engels s-a reîntors la muncă în fabrica tatălui său din Manchester, înainte de a se muta în Londra, în 1870. După moartea lui Marx din 1883, Engels şi-a dedicat restul vieţii traducerii şi editării scrierilor lui Marx. Totodată, a fundamentat teoria socialismului ştiinţific, sub denumirea de materialism dialectic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare