FRF vrea să-și deschidă televiziune
Federația Română de Fotbal (FRF) vrea să-și deschidă o televiziune online, după modelul UEFA și al Federației Germane de Fotbal.
FRF pregătește și un eveniment anual denumit "Premiile fotbalului românesc". Țintește și dezvoltarea canalului oficial de Youtube şi a anunțat va lansa FRF TV, un canal online similar celui iniţiat de UEFA sau Federaţia Germană de Fotbal.
Cei mai buni antrenori din România vor fi reuniţi într-un "corp de elită”, iar cei care se vor face remarcaţi vor merge în stagii de pregătire la cele mai importante cluburi din Europa.
Federaţia Română de Fotbal urmăreşte şi înfiinţarea Centrului Naţional de Formare şi Cercetare în Domeniul Fotbalului, care va reuni Şcoala de management sportiv, Şcoala Federală de Antrenori, Centrul de Cercetare în medicina sportivă, Centrul de cercetare al istoriei Fotbalului, Centrul de formare profesională şi evaluare de competenţe.
Printre planurile Federaţiei se regăseşte şi înfiinţarea Asociaţiilor Regionale de Fotbal, pentru a veni în întâmpinarea procesului de regionalizare teritorial administrativă al României. Aceste noi entităţi vor avea rol coordonator pe plan regiona, conform digisport.ro.
FRF intenţionează de asemenea să înfiinţeze un Muzeu al Fotbalului Românesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News