FRF: CS U Craiova poate juca în LIGA I
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a confirmat, joi, dreptul de promovare în Liga I al formației CS U Craiova, care a ocupat primul loc în Seria a II-a a Ligii a II-a, la finalul sezonului trecut.
CS U Craiova a luat ființă în vara anului trecut și a evoluat direct în liga secundă, în baza unui wild-card oferit de Federația Română de Fotbal.
ASA Tg. Mureș (locul 2) și CSM Rm. Vâlcea (locul 3) au contestat dreptul de promovare al echipei din Bănie, în virtutea articolului 54 din statutul FRF, care stipulează faptul că "pentru a promova într-un eșalon superior calitatea de membru afiliat a unui club trebuie să aibă o durată de cel puțin trei ani consecutivi".
Citește și: Decizie definitivă a ICCJ în războiul FRF - Universitatea Craiova
"Comisia de Disciplină a FRF a respins cererile formulate de Asociația Club ASA 2013 Târgu Mureș și de Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea, astfel încât echipa Craiovei este în prima divizie", precizează site-ul oficial al clubului, care notează că joi Universitatea sărbătorește 40 de ani de la cucerirea primului titlu de campioană a României.
Totuși, CSM Rm. Vâlcea a anunțat că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne o eventuală decizie favorabilă clubului CS Universitatea Craiova, vâlcenii vizând locul craiovenilor în Liga I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News