"Protocolul medical pentru desfăşurarea competiţiilor a fost aprobat împreună cu sancţiunile aferente. Astăzi, 12 iunie 2020, Comitetul de Urgenţă FRF a decis aprobarea documentului care reglementează desfăşurarea competiţiilor fotbalistice în contextul pandemiei COVID-19. Decizia Comitetului de Urgenţă FRF a fost luată având în vedere Ordinul nr. 601/971/2020 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea regulamentelor privind competiţiile necesar a fi respectate pentru reluarea competiţiilor sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite sau aflate în aer liber, precum şi a activităţilor de pregătire sportivă în spaţii închise, în bazine acoperite sau aflate în aer liber de către sportivii profesionişti, sportivii de performanţă şi/sau legitimaţi", se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al FRF.
.
Totodată, decizia a fost aprobată luând în considerare testarea pozitivă a unor persoane din cadrul unor cluburi participante la competiţiile organizate de FRF şi LPF şi constatând necesitatea creşterii gradului de conştientizare, cu privire la riscurile existente şi măsurile necesar a fi adoptate pentru prevenirea acestor riscuri, atât al reprezentanţilor cluburilor cât şi al jucătorilor, staff-ului tehnic şi al celorlalţi oficiali, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!