Fraude pe internet. Poliţia Română, la operațiunea internațională eCommerce
Poliția Română a participat la acțiunea internațională eCommerce, ce a avut ca scop destructurarea grupărilor specializate în fraude pe internet.
În perioada 6 – 16 iunie, s-a acționat în cadrul operațiunii internaționale eCommerce (eComm 2017) pe parcursul căreia au fost depistate 73 de persoane bănuite de efectuarea a peste 20.000 de tranzacții cu o valoare de peste 5.000.000 de euro, folosind cărți de credit compromise. Acțiunea eComm 2017 a vizat persoanele sau grupările infracționale implicate, precum și locurile unde bunurile comandate au fost livrate, desfășurându-se în cooperare cu parteneri din sectorul privat.
Țările participante au fost Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Ungaria, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia și Marea Britanie. De asemenea, acestea au primit suport și informații operative din Canada, S.U.A., Columbia, Islanda și Georgia.
Europol, prin European Cybercrime Centre (EC3), a coordonat operațiunea, cu suportul companiilor ce activează în domeniul bancar, logistic, al plăților electronice și comercianților online.
[citeste si]
În urma activităților desfășurate, sute de colete provenite de la comercianți online au fost interceptate și peste 100 de adrese au fost percheziționate, folosind date furnizate anterior de comercianți, procesatorii de plăți și firmele de transport, precizează IGPR. Perchezițiile au condus la ridicarea de bunuri de mare valoare: aparatură electronică, smartphone-uri, tablete, ceasuri și îmbrăcăminte.
Analiza informațiilor obținute a relevat care erau zonele unde acționau grupările infracționale ce încercau să fraudeze măsurile de securitate ale comercianților sau instituțiilor de plată.
Ancheta a mai relevant faptul că o parte dintre persoanele vizate ar fi fost implicate în alte activități infracționale cum sunt furtul de identitate, phishing, atacuri informatice, înșelăciuni sentimentale, uzul ilegal de pașapoarte furate, imigrație ilegală și spălare de bani.
Circa 200 de site-uri și conturi pe rețelele sociale erau folosite pentru vânzarea produselor electronice, fiind emise cereri pentru dezactivarea lor către companiile de hosting. Unele dintre persoanele vizate foloseu conturi pe platforme sociale la care aveau peste 10.000 de urmăritori, aceștia constituind potențiali cumpărători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News