Fraudă URIAŞĂ în România şi Belgia cu carduri de combustibil clonate. Prejudiciu de 400.000 de euro
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 09 Martie 2022, 16:51
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
O reţea care clona carduri de combustibil a fost destructurată de autorităţile din România şi Belgia. Zeci de persoane au fost aduse la audieri. 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din cadrul tuturor brigăzilor de combatere a criminalității organizate, sub coordonarea Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și a DIICOT - Structura Centrală, fac, miercuri, cercetări în baza a 5 ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Belgia. Au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară și 51 de mandate de aducere.

Perchezițiile domiciliare au fost făcute la Cluj-Napoca (9), Bacău (6), Timișoara (2), Oradea (2), Iași (2), Pitești (2), București (2) și Craiova (1).

În urma perchezițiilor, au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, precum și a instituirii măsurilor asigurătorii 134.100 de lei, 12.420 de euro, 100 de dolari canadieni, 2.100 de lire sterline, 2 portofele fizice de monedă virtuală, 26 de telefoane mobile, 27 de unități de stocare, 7 laptopuri, o tabletă și 21 OBU (On Board Unit) – unități pentru calcularea km parcurcurși pe drumurile cu plată pe teritoriul Belgiei.

De asemenea, au fost indisponibilizate 52 de carduri din plastic, prevăzute cu bandă magnetică, un card alb, fără bandă magnetică, 76 de carduri bancare, 30 de grame de substanță vegetală brun maronie, susceptibilă de a fi cannabis și 4 pistoale dintre care unul cu bile din plastic (airsoft) și 3 cu bile de cauciuc.

8 mandate de arestare la nivel european

Persoanele față de care au fost emise mandate de aducere vor fi conduse la sediul unităților de poliție, în vederea audierii și continuării cercetărilor.

Totodată, în baza investigațiilor efectuate anterior de către polițiștii de combatere a criminalității organizate, au fost identificate persoanele care ar fi săvârșit infracțiunile pe teritoriul Regatului Belgiei, fiind emise în acest sens 8 mandate de arestare europene, care au fost puse în executare împreună cu structurile de investigații criminale.

În baza acelorași investigații, a fost emis și pus în aplicare un ordin european de indisponibilizare, prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor a 21 de persoane fizice și juridice, precum și asupra a 90 de conturi bancare, până la concurența sumei reprezentând prejudiciul cauzat.

Cum au furat banii

„Activitatea a făcut parte din cadrul unei acțiuni operative, desfășurate simultan pe teritoriul a 7 state europene și privește cercetările ce se efectuează în 3 cauze penale instrumentate de autoritățile judiciare din Belgia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în legea penală română de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informative și spălare a banilor. Prejudiciu cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 400.000 de euro. Investigația a fost începută în anul 2018. Persoanele bănuite, de origine română, ar fi folosit diverse tehnici de skimming, cum ar fi montarea de dispozitive pe pompele de carburant din stațiile de alimentare, pentru a obține datele electronice conținute pe banda magnetică a cardurilor originale de combustibil și a codurilor PIN ale acestora. Cu datele electronice obținute, ar fi clonat acele carduri și ar fi obținut, astfel, carduri de combustibil false, care le-ar fi permis să cumpere combustibil în mod fraudulos”, transmite, miercuri, Poliția Română.

În Belgia, toate camioanele care circulă pe drumurile publice sunt obligate se fie dotate la bord cu un On Board Unit (OBU) care este întotdeauna pornit.

Acest OBU facturează doar kilometri parcurși pe drumurile cu plată.

Cardurile de combustibil false ar fi fost folosite pentru a încărca bani pe dispozitivul belgian de raportare a taxelor rutiere.

În plus, folosind dispozitivul de raportare a taxei rutiere (OBU), din cauza specificului sistemului, suma încărcată pe dispozitiv, dar necheltuită efectiv cu taxa de drum, ar fi fost rambursată în conturile bancare aflate sub controlul persoanelor bănuite.

La acțiune, au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, precum și efective din cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică, intervenție rapidă și jandarmi.

La activitățile desfășurate de către BCCO Bacău și BCCO Cluj au asistat și ofițeri de poliție din Belgia, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?