Data publicării:
Frații Mazăre, audiați la DIICOT în dosarul antrenorului acuzat de proxenetism
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost audiat astăzi la sediul DIICOT, unde a fost chemat în calitate de martor în dosarul în care Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie al României, este acuzat de procurorii DIICOT că a recrutat trei sportive "prin abuz de autoritate şi inducere în eroare cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale" şi le-a constrâns să se prostitueze în ţară şi străinătate (Germania, Monaco şi Letonia). Paul Neagu ar fi exploatat sexual mai multe sportive, abuzându-și poziția de autoritate pentru a le constrânge să se prostitueze.
La sosirea sa la sediul DIICOT, Radu Mazăre a recunoscut că îl cunoaște pe antrenorul Paul Neagu și a explicat că, în perioada mandatului său de primar, Primăria Constanța l-a sprijinit pe Paul Neagu în achiziționarea unui bob pentru echipa de bob a României: „Da, îl cunosc, l-am văzut cu două dintre sportive de două ori cred, eram și cu actuala mea soție, știu că era antrenorul echipei de bob, de la Primărie l-am ajutat că avea scris pe bob Mamaia”, a declarat Mazăre jurnaliștilor din fața sediului DIICOT.
Radu Mazăre a adăugat că nu avea cunoștință de activitățile ilegale de care este acuzat Paul Neagu. Fostul primar a menționat că sportivele: "Nu erau genul meu, aveau un picior gros cât trunchiul meu și știți cu ce fete mă întâlneam".
Și fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, a fost audiat în dosarul sportivelor obligate să se prostitueze.
***
Acuzațiile aduse lui Paul Neagu
Antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie al României, Paul Neagu, este acuzat de procurorii DIICOT că a recrutat trei sportive "prin abuz de autoritate şi inducere în eroare cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale" şi le-a constrâns să se prostitueze în ţară şi străinătate (Germania, Monaco şi Letonia), potrivit Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, Paul Neagu a fost ajutat de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, acesta fiind patronul unui restaurant din Constanţa.
În acest caz, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat miercuri două percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, într-o cauză în care se efectuează cercetări pe numele lui Paul Neagu şi Nassar Ghaleb, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor.
Procurorii susţin că, în perioada 2013 - 2019, suspectul Paul Neagu, în calitate de antrenor al unui lot naţional feminin de sporturi de iarnă, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate şi inducere în eroare, cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Ulterior, Paul Neagu le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparţinând unui centru sportiv situat în municipiul Constanţa şi le-a transportat în ţară şi în străinătate, respectiv în mai multe locaţii din municipiul Constanţa, precum şi pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco şi Letoniei.
"Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de ataşamentul emoţional şi ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic şi moral să întreţină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului naţional feminin de sporturi de iarnă. De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să îşi retragă ori să îşi schimbe declaraţiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicaţii mobile şi i-a transmis un document care conţinea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în faţa unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă. Ulterior, la data de 08.05.2023 suspectul a însoţit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanţa, în vederea autentificării înscrisului sus-menţionat, document care, ulterior, a şi fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poştale", transmite DIICOT într-un comunicat de presă.
Procurorii mai spun că Paul Neagu a avut ca scop consolidarea relaţiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta iniţiind contacte cu oameni de afaceri şi persoane publice cu influenţă, cunoscute în România şi în municipiul Constanţa.
Astfel, Paul Neagu a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-şi metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-şi satisface dorinţele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său şi pentru a câştiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.
În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia şi persoanelor din anturajul său şi o modalitate de a le menţine în starea de dependenţă emoţională, în scopul exploatării sexuale.
Totodată, în cauză se efectuează cercetări şi faţă de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor lui Paul Neagu, prin punerea la dispoziţie, cu titlu gratuit, a unor spaţii de cazare pe care le deţinea, sportivelor lotului naţional, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare şi masa, a efectuat plăţi reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News