Data publicării:
Franța visează să „preia puterea” în UE în epoca post-Merkel. Profesorul Diaconu: În limbaj popular, cai verzi pe pereți. Există riscul unui Frexit la limită
Dr. Florin Diaconu, conferențiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB) și expert în relații internaționale și studii de securitate, în cadrul unui interviu acordat DC News, a discutat despre viitorul UE în epoca post-Merkel.
Amintim că săptămâna trecută au fost alegeri legislative în Germania, primele în care Angela Merkel nu a mai candidat. Aceasta a fost la putere în Germania timp de aproximativ 16 ani.
Va mai dura probabil câteva luni până vom știi numele noului cancelar al Germaniei, rezultatul scrutinului fiind strâns iar negocierile între partide pentru formarea unei alianțe guvernamentale se poartă intens.
În contextul în care intrăm în epoca post-Merkel, nu puține sunt vocile care vorbesc despre ambiția Franței de a lua locul Germaniei ca principala forță a Uniunii Europene.
Profesorul Florin Diaconu, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern”, a discutat despre acest subiect, însă este sceptic că Franța va putea lua locul Germaniei, locomotiva economică a Europei.
„Franța are în repetate ocazii, la nivelul decidenților, puseuri de ambiție europeană și globală extrem de interesante și de sonore, dar care nu au neapărat legătură consistentă cu statutul real al puterii Franței.
Să ne uităm pe cifrele, ele nu mint. Conform datelor Băncii Mondiale, PIB-ul Germaniei e cu 50% mai mare decât al Franței”, a subliniat Florin Diaconu. Acesta a folosit un termen popular în analiza ambițiilor Parisului, cunoscut în folclorul românesc, „cai verzi pe pereți”.
Profesorul Florin Diaconu a discutat și despre alegerile din Franța și a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că riscul unui Frexit există în contextul în care extrema dreaptă ar putea prelua puterea. În Germania, din fericire, nu a fost cazul, extrem dreaptă și cea stângă au obținut rezultate relativ modeste.
„Urmează și pentru ei alegerile. Mă gândesc ce s-ar putea alege de statutul european al Franței, în condițiile în care, Doamne ferește, scorul forțelor politice eurosceptice s-ar putea amplifica, chiar și fără să devină majoritare. Pentru că dacă devin majoritare am putea asista și la un Frexit la limită. Există acest risc. În Germania din fericire nu l-am văzut”, a conchis Florin Diaconu.
Puteți urmări întregul interviu cu profesorul Florin Diaconu mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News