Franţa: Premierul Edouard Philippe face un bilanţ critic al politicii ţării sale cu privire la migraţie
Premierul francez Edouard Philippe a făcut luni un bilanţ critic al politicii ţării sale cu privire la migraţie, afirmând că aceasta nu şi-a atins încă toate obiectivele, în deschiderea unei dezbateri în parlament, relatează AFP.
Philippe a subliniat că numărul solicitărilor de azil a crescut cu 22% între 2017 şi 2018, deplângând faptul că "sistemul francez de azil a ajuns la saturaţie".
"Nu mă tem să reflectez la ideea de cote" în materie de imigraţie economică, a mai spus şeful guvernului, care a ţinut să adauge că "imigraţia zero" este o "falsă soluţie, care nu a existat în trecut şi cu atât mai puţin poate fi imaginată acum, într-o lume deschisă şi hiperconectată".
Dezbaterea începută luni de legislatorii francezi are loc la un an de la promulgarea legii supranumite "azil-imigraţie-integrare" (pentru controlul migraţiei, un drept de azil efectiv şi o integrare reuşită) şi la solicitarea preşedintelui Emmanuel Macron, dar subiectul continuă să creeze divizare, notează France Presse.
Cu 123.000 de solicitanţi de azil înregistraţi în 2018, o creştere anuală de 22%, Franţa este una din rarele ţări europene unde aceste cifre sunt în progres. Ponderea cererilor venite de la cetăţeni din ţări "sigure" ca Albania şi Georgia îngrijorează autorităţile.
Recente comentarii ale polemistului Eric Zemmour, asimilându-i pe imigranţii musulmani unor "colonizatori", au scos în evidenţă sensibilitatea subiectului. Justiţia franceză a deschis o anchetă pentru "provocare la ură", dar deputaţii dreptei au sărit în apărarea "libertăţii de exprimare" a jurnalistului.
Imigranţii reprezintă 9,7% din populaţia Franţei, faţă de 5% în 1946, potrivit Institutului naţional de statistică.
"Franţa nu trebuie să fie nici mai mult, nici mai puţin atractivă decât vecinii săi", a pledat Edouard Philippe, lansând un apel la "a privi lucrurile în faţă, fără tabu-uri, fără a renunţa la propriile principii", mai ales în ce priveşte condiţiile de acces la îngrijiri medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News