Data publicării:

Franța: Mişcarea ''vestelor galbene'' şi-a pierdut din suflu

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Legea referendumului din Franța, asemănătoare cu cea din România
Legea referendumului din Franța, asemănătoare cu cea din România

Puţin după şase luni de mobilizare, mişcarea ''vestelor galbene'' şi-a pierdut din suflu: în cea de 26-a sâmbătă de protest, în toată ţara au ieşit în stradă 18.600 de persoane, dintre care 1.200 în Paris, cea mai mică mobilizare de la începutul mişcării pe 17 noiembrie (282.000), relatează AFP.

Aceste cifre anunţate de Ministerul de Interne sunt contestate de "vestele galbene", care susţin că în această sâmbătă au participat la protest aproximativ 37.500 de demonstranţi.

Această slăbire a mişcării a fost de mult timp sperată de autorităţi, deoarece criza "vestelor galbene" este cea mai gravă suferită de preşedintele Emmanuel Macron de când a ajuns la putere acum doi ani şi a coincis cu o scădere a popularităţii sale, scrie agenţia franceză de presă.

Cu toate acestea, ratingul său a crescut la 32%, potrivit celui mai recent sondaj, publicat vineri, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile europene din 26 mai, pentru care lista majorităţii prezidenţiale se află umăr la umăr cu cea a extremei drepte.

"Suntem aici, suntem aici", asigurau totuşi câteva sute de veste care mărşăluiau la Paris. Accesul pe Champs-Elysees a fost închis din nou, de teama unei repetări a violenţelor care însoţesc în mod regulat aceste adunări.

Vezi și: Dăncilă: N-a fost prim-ministru mai jignit decât mine. S-au gândit că sunt femeie şi voi ceda uşor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel