Franţa: Manifestaţie la Paris împotriva violenţei asupra femeilor
Circa 2000 de persoane au luat parte sâmbătă la Paris la o manifestaţie împotriva violenţei conjugale, în contextul în care statistici neoficiale au arătat săptămâna aceasta că peste 70 de femei au fost ucise în Franţa de partenerii lor sau de foştii parteneri, de la începutul acestui an, transmit dpa şi FranceInfo. Manifestaţia a fost organizată de mai multe asociaţii pentru apărarea femeilor. Actriţa Muriel Robin l-a acuzat cu acest prilej pe preşedintele francez Emmanuel Macron de lipsă de acţiune, afirmând că partenerii violenţi distrug vieţi de femei şi copii deja de prea mult timp. 'De aceea îl întreb pe Emmanuel Macron: Cât valorează viaţa unei femei? Nu se face nimic. E o ruşine', a declarat actriţa pe FranceInfo. Grupurile pentru drepturile femeilor din Franţa au criticat tratamentul aplicat victimelor unor astfel de violenţe de poliţia franceză şi au cerut ca la fiecare secţie de poliţie să existe un responsabil cu cazurile de agresiuni asupra femeilor. Militanţii francezi au estimat numărul deceselor cu ajutorul social media. Cele mai recente estimări oficiale datează din 2017, când au fost înregistrate 130 de decese din cauza violenţelor conjugale. Poliţia germană estimează că în acelaşi an în Germania 147 de femei au fost ucise de partenerii lor de viaţă sau de foştii lor parteneri, menţionează dpa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News