Data actualizării:
Data publicării:

Francois Hollande cere suspendarea Turciei din NATO

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Francois Hollande
Francois Hollande

Fostul preşedinte francez Francois Hollande propune suspendarea Turciei din Alianţa Nord-Atlantică din cauza ofensivei militare turce din nordul Siriei, condamnată dur de Uniunea Europeană şi de Statele Unite.

Francois Hollande, care în anul 2015 a decis participarea Franţei la coaliţia internaţională antiteroristă din Siria, a cerut acţiuni urgente pentru oprirea ofensivei militare turce în Siria.

"În calitatea de preşedinte al Franţei, am colaborat, în cadrul acestei coaliţii, cu grupurile kurde din Siria. Erau principalele puncte de susţinere, la sol, pentru atacarea poziţiilor reţelei teroriste Daesh (Stat Islamic). (...) Prin această cooperare discretă, am contribuit alături de kurzi la eliminarea reţelei Daesh din nordul Siriei, până la Raqqa. (...) Kurzii au fost şi sunt aliaţi. Nu doar că avem o datorie faţă de ei, ci trebuie să îi ajutăm imediat", a declarat Francois Hollande într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel