Data publicării:

Francezul ''zburător'' Franky Zapata a ratat traversarea Canalului Mânecii cu un hoverboad cu reacţie

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un francez a eşuat, joi, traversarea Canalului Mânecii pe o placă dotată cu motoare cu reacţie, "Flyboard Air", inventată chiar de el, după ce a ratat o platformă de realimentare instalată pe o ambarcaţiune, a indicat un membru al echipei sale tehnice, citat de Reuters.

Franky Zapata intenţiona să marcheze astfel împlinirea a 110 ani de la primul zbor realizat cu un aparat mai greu decât aerul deasupra unei întinderi mari de apă, între Marea Britanie şi Franţa, realizat de francezul Louis Blériot în anul 1909.

Este o uriaşă dezamăgire. El a realizat întâlnirea cu ambarcaţiunea de alimentare, însă probabil că a ratat platforma cu doar câţiva centimetri, a declarat un membru al echipei sale pentru postul de televiziune BFM.

În urma acestui eveniment Zapata nu a fost accidentat şi a fost preluat din apă de echipajele de intervenţie.

Am exersat această manevră de zeci de ori, fără nicio problemă, pe ape mai agitate, cu platforme care s-au mişcat mai mult, a spus tehnicianul.

Nu vântul a fost de vină, ci valurile, a completat el.

Platforma se afla la doi metri deasupra punţii, iar fiecare mişcare a ambarcaţiunii este amplificată, a precizat membrul echipei.

Urcat pe placa "Flyboard Air", propulsată de cinci motoare cu reacţie de dimensiuni mici, Zapata a pornit din localitatea franceză Sangatte la ora 7:06 GMT în speranţa că va ajunge în Dover după un zbor de circa 20 de minute. El a zburat cu o viteză de circa 140 de kilometri la oră, la o altitudine de situată între 15 şi 20 metri.

Francezul a dispărut în doar câteva momente din raza vizuală a spectatorilor, urmat de un elicopter. Câteva minute mai târziu, echipa sa a anunţat că a eşuat coborârea pe o ambarcaţiune pentru realimentare.

Campionul mondial de jet-ski, francezul Franky Zapata, a oferit un spectacol futurist la defilarea tradiţională de 14 iulie, la Paris, zburând la câteva zeci de metri deasupra bulevardului Champs-Elysées, cu o puşcă în mână, pe placa sa cu motor cu reacţie, în prezenţa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a cancelarului german Angela Merkel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel