Francezii au desemnat-o pe Maia Sandu personalitatea europeană a anului 2022
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată Personalitatea europeană a anului 2022 de juriul Trombinoscope, anuarul lumii politice din Franţa.

Premiul a fost înmânat joi ambasadoarei Republicii Moldova în Franţa, Corina Călugăru, în prezenţa juriului şi editorului Trombinoscope, Francois-Xavier d'Aillieres, a reprezentanţilor presei franceze, şi a personalităţilor politice marcante de la Paris, printre care preşedinta Adunării Naţionale, Yael Braun-Pivet, şi prim-ministrul Franţei, Elisabeth Borne, informează Agerpres.

Într-un mesaj video adresat celor prezenţi la ceremonie, şefa statului le-a mulţumit pentru aprecierea eforturilor Republicii Moldova de a rămâne parte a lumii libere şi a avansa pe parcursul nostru european, conform unui comunicat de presă dat publicităţii vineri de Preşedinţia de la Chişinău.

Premiile Trombinoscope sunt premii anuale, acordate politicienilor şi personalităţilor din viaţa publică franceză şi europeană. Începând cu anul 1992, Trombinoscope premiază personalităţi politice care s-au marcat prin activitate şi profesionalism politic. Printre premianţii distinşi cu premiul "personalitatea europeană a anului" sunt Angela Merkel (2020), Christine Lagarde şi Ursula Von der Leyen (2019), Federica Mogherini (2016) şi alţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel