Celor opt selectați de jurați li s-a adăugat vineri seara și Francesca, ea fiind concurentul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului. Tot telespectatorii vor putea alege marele câștigător pe data de 22 decembrie, de la ora 20:00 la Antena 1, iar până atunci își pot susține preferatul trimițând SMS cu numele acestuia la numărul de telefon 1313 până duminică, 17 decembrie, la ora 20.00, la începutul celei de-a doua gale live.
În 2013, când obținea Premiul de Popularitate Next Star, Francesca Nicolescu avea doar 9 ani. La vârsta de 14 ani, puștoaica din Onești și-a dovedit din nou popularitate astfel că telespectatorii au trimis-o direct în gale.
”Când am aflat am foarte fericită deoarece nu mă așteptam. Practic datorită publicului mă aflu aici, de aceea le mulțumesc foarte mult. Ei nu doar m-au adus înapoi, mi-au redat încrederea în mine și o să le dovedesc că nu s-au înșelat când m-au votat”, promite Francesca Nicolescu.
Chiar dacă nu este pentru prima dată la un concurs de muzică, puștoaica de 14 ani a trecut printr-un carusel de emoții anul acesta la ”X Factor”.
”Muzica este totul pentru mine, eu fac canto de mică și am muncit foarte mult ca să ajung aici, la X Factor. Am așteptat să fac 14 ani ca să pot participa și cam tot ce fac eu are legătura cu muzica”, mărturisește Finalista Publicului.
Inițial, Francesca și-a câștigat un loc în echipa Deliei, însă în urma duelurilor, doar Alina Mocanu și Teodora Sava au trecut mai departe. ”Dacă se întâmpla ca în acea seară să fie finala, Francesca ar fi câștigat, iar asta le-am spus și celor din grupa mea”, le-a reamintit tuturor, vineri seara, Horia Brenciu, care a fost impresionat de prestația acesteia.
Cu toate acestea, competiția extrem de strânsă a făcut ca la finalul serii adolescenta să ajungă din nou la votul publicului, însă aceasta nu se descurajează: ”Cred că sensibilitatea și faptul că eu transmit suficient de mult încât să ajung la sufletul oamenilor vor fi atuurile mele. Aș vrea ca și după X Factor să continui cariera mea muzicală, ca într-un final să ajung un artist cunoscut”.
După prima gală ”X Factor” din acest sezon, Teodora Sava, Jeremy Ragsdale, Anton Banaghan și Flashback au fost salvați de jurații lor. În acest timp, Francesca Nicolescu, Alina Mocanu, Ad Libitum, Pierluca Salvatore și Katerina Biehu au intrat la votul publicului. Telespectatorii își pot susține preferatul trimițând SMS cu numele acestuia la numărul de telefon 1313 până duminică, 17 decembrie, la ora 20.00, la începutul celei de-a doua gale live.
Tot telespectatorii vor putea alege marele câștigător pe data de 22 decembrie, de la ora 20:00 la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Concluzia Elenei Cristian (DC BUSINESS) după avertismentul lui Valentin Lazea, economistul-şef BNR, privind salariile românilor