Franța, atac cu armă albă
Un bărbat, presupus dezechilibrat mintal, a agresat cu cuțitul și rănit ușor trei persoane întâlnite din întâmplare, sâmbătă, la Marsilia, în sud-estul Franței, transmite AFP.
Agresorul nu a făcut nicio afirmație cu caracter islamist sau terorist și urma să fie rapid spitalizat din oficiu, a precizat sursa.
Atacurile au avut loc în centrul Marsiliei, în trei momente diferite, între orele locale 06.30 (04.30 GMT) și 06.55 (04.55 GMT), când a și fost arestat de poliția locală, a indicat aceeași sursă.
Luni, tot la Marsilia, un alt bărbat cu probleme psihice a omorât o femeie și a rănit grav o alta, intrând cu furgoneta în două stații de autobuz, părând să imite astfel modul de operare din atacurile jihadiste care au ucis recent 15 oameni în Catalonia, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News