Data publicării:
FPAM, sesizări la Ministerul Finanțelor, CNCD, dar și la UE în contextul incidentelor între urși și oameni
FPAM (Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului) a depus sesizări la Ministerul Finanțelor, CNCD, dar și la Uniunea Europeană în contextul incidentelor între urși și oameni. Mai mult, senatorul Marius Marinescu adresează mai multe întrebări publice la adresa IGPR.
'FPAM a depus mai multe sesizări. Prima este către Ministerul de Finanțe. Solicităm să verifice sumele de bani obținute de stat în urma vânării ilegale a urșilor în perioada 2007-2021. Menționăm că, în anul 2007, a intrat în vigoare OUG 57/2007 privind protejarea florei și faunei din România. Această Ordonanță declară, printre alte specii de animale, ursul ca specie protejată, aliniindu-se la Directiva europeană 92/43/CEE. Actul normativ prevede că recoltarea unui urs este o măsură excepțională, aplicabilă exclusiv după luarea graduală a tuturor celorlalte măsuri pentru salvarea animalului și evitarea incidentelor în localități.', a spus Marinescu.
'De asemenea, FPAM a trimis o reclamație către CNCD, unde am sesizat următorul aspect: Domnul ministru Tanczos Barna a invitat doar victimele și vânătorii la ședințele/dezbaterile pe care le-a organizat. Nu a invitat și ONG-urile de protecție a mediului și animalor, deși noi am făcut adrese în acest sens.', a punctat Marinescu.
'De asemenea, adresăm următoarele întrebări publice la adresa IGPR: Câte cazuri de incidente între om și urs s-au declanșat în ultimii 14 ani? În ce circumstanțe? Cine a fost de vină? Niciodată nu am auzit până acum ca persoane vulnerabile (femei sau copii) să fie atacate de urs. Din informațiile noastre, cele mai multe dintre aceste cazuri de conflict om-urs s-au petrecut pentru că ursoaicele și-au apărat puii, iar oamenii implicați sunt braconieri. Ursul fuge de om, dar reacționează dacă este atacat. IGPR este obligat să deschidă anchete penale atunci când este vorba despre vătămări corporale sau ucidere.', a concluzionat Marius Marinescu, pentru DC News.
Vezi documentele aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News