Potrivit unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, Bar şi Tzipi Refaeli trebuie totodată să achite fiecare o amendă de 2,5 milioane de shekeli (730.000 de dolari), potrivit transcriptului verdictului dat de Tribunalul din Tel Aviv şi pus la dispoziţia agenţiei DPA. Tzipi Refaeli trebuie să se prezinte la penitenciarul de femei Neveh Tirza, la sud-est de Tel Aviv, pe 21 septembrie, până cel târziu la ora 10:00 a.m (07:00 GMT).
Ambele femeie au fost condamnate la sfârşitul lunii iulie. Refaeli nu a declarat venituri de milioane de dolari obţinute între 2009 şi 2012. Modelul în vârstă de 35 de ani a declarat că, în cea mai mare parte a acelei perioade, nu a avut reşedinţa în Israel, dar tribunalul a constatat contrariul.
Mama modelului a înregistrat în mod fraudulos apartamentele fiicei sale sub alte nume.
Refaeli a ajuns în lumina reflectoarelor în 2007 când a fost primul model israelian de pe coperta revistei Sports Illustrated. S-a aflat în atenţia presei şi pentru relaţia sa cu actorul american Leonardo DiCaprio. Cei doi s-au despărţit în 2011. A fost una dintre prezentatoarele ediţiei din 2019 a competiţiei muzicale Eurovision, desfăşurată în Tel Aviv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro