Data actualizării:
Data publicării:

Fotbalistul de 22 de ani care vrea să pună capăt foametei. Exemplu de maturitate

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Instagram Marcus Rashford
Foto: Instagram Marcus Rashford

Atacantul de doar 22 de ani al lui Manchester United, Marcus Rashford, a adresat parlamentarilor britanici o scrisoare deschisă emoționantă, cerându-le acestora să oprească foametea copiilor.

Povestea mea este prea asemănătoare cu cea a familiilor din Anglia”, a spus tânărul care a crescut într-o familie săracă de pe lângă Manchester. „Mama mea lucra cu normă întreagă, pe salariul minim, pentru a se asigura că mereu avem o masă copioasă de seară. Însă nu era suficient. Sistemul nu a fost făcut pentru ca familiile ca a mea să reușească, indiferent cât de mult a lucrat mama mea”.

Ca familie, ne-am bazat pe instituțiile care ofereau micul dejun, pe masa de la școală și pe acțiunile binevoitoare ale cartierelor. Băncile de mâncare și cantinele sociale nu ne erau străine; îmi aduc aminte foarte clar cum vizitam Northern Moor pentru a lua cina de Crăciun în fiecare an”, a continuat fotbalistul.

Rashford a reușit să strângă peste 23 milioane euro pentru fundația de caritate FoodShare, ajutând 1.280.000 de copii care se luptă cu foamea. Debutant în Premier League la doar 18 ani, Rashford are 64 de goluri în 201 apariții pentru United, alături de 38 de selecții pentru Anglia.

Primul gol al lui Rashford pentru Man. United, la doar 18 ani

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel