Data publicării:

Fotbaliştii generaţiei de aur, acuzaţi de blat la nivel internaţional

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
generatia de aur
generatia de aur

Fostul antrenor al lui Dinamo, Cornel Dinu, acuză în cartea sa un blat de pe vremea generaţiei de aur. Mai exact, în 1991, fotbaliştii bulgari ar fi primit o sumă importantă de bani ca să ne faciliteze victoria. Meciul s-a terminat atunci 1-1, astfel că la Euro 1992 a mers Scoţia. 

"Am ajuns și eu la Sofia pentru acel meci hotărâtor, invitat de Traian (n.r. - Mircea Traian Sandu, fostul şef al FRF). Mereu lângă el, am aflat că mesagerii săi, Dan (n.r. - Dan Alban) și Giovanni (n.r. - Ioan Becali), reușiseră să sensibilizeze prin Stoicikov o parte a jucătorilor din naționala bulgară să faciliteze victoria noastră. Bineînțeles, nu pentru că ne-ar fi vrut binele, ci contra cost. Traian îmi spusese numai mie, ca prieten de mare încredere, că strânsese de la unii președinți de cluburi din vechea și noua cooperativă! - cam 250.000 de dolari, prețul eventualei victorii. Nu mai țin bine minte suma exactă. Din sertarele memoriei mele mi se șoptește că ar fi fost mult mai mare, spre 500.000. Bani purtați de Dan și Giovanni într-o geantă diplomat, mereu numai la ei. Niciodată nu o lăsau în mașină, erau profesioniști", scrie Cornel Dinu în cartea sa. 

Până acum, niciunul dintre membrii generaţiei de aur nu a reacţionat în vreun fel. Nici măcar Mircea Sandu nu a oferit vreun punct de vedere, deşi este acuzat direct de Cornel Dinu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel