Data publicării:
CS Universitatea Craiova s-a calificat în Europa Conference League, după rezultatul cu FC Botoşani
CS Universitatea Craiova s-a calificat în Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci de baraj pentru a treia competiţie continentală ca valoare.
Universitatea s-a impus prin golurile marcate pe contraatac de Elvir Koljic (26), după o minge aşezată de Gustavo, şi de Andrei Ivan (90+1), după o pasă venită de la Ante Roguljic. FC Botoşani a jucat ultima jumătate de oră a partidei în inferioritate numerică, după ce Mihai Roman II (venit de la Universitatea) a fost eliminat (62), pentru lovirea lui Paul Papp.
Universitatea a ratat ocazii prin Koljic (1), Paul Papp (69), Ivan (75), Roguljic (83) şi Alexandru Creţu (83), în faţa a 11.000 de spectatori.
FC Botoşani nu a tras niciun şut la poartă în repriza secundă. Universitatea Craiova, clasată pe locul 3 în play-off, a disputa meciul de baraj pentru participarea în Europa Conference League cu FC Botoşani, care a terminat pe locul al doilea în play-out-ul Ligii I, după Sepsi OSK Sf. Gheorghe, care a câştigat Cupa României.
Campioana CFR Cluj va evolua în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, vicecampioana FCSB va intra în turul al doilea preliminar al Europa Conference League, ca şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, câştigătoarea Cupei României, şi Universitatea Craiova, câştigătoarea barajului cu FC Botoşani. Universitatea Craiova - AFC Botoşani 2-0 (1-0), Stadion Ion Oblemenco - Craiova Au marcat: Elvir Koljic (26), Andrei Ivan (90+1). Cartonaş roşu: Mihai Roman II (FC Botoşani, 62).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); arbitru de rezervă: Marcel Bîrsan (Bucureşti) Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - LPF.
Citește și - Laurențiu Reghecampf, meci spectaculos al dezvăluirilor, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”
Laurențiu Reghecampf, meci spectaculos al dezvăluirilor, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”!
Duminică, de la 22:30, telespectatorii vor avea parte de o ediție de colecție a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”. Laurențiu Reghecampf, renumitul antrenor de fotbal, vine în fata lui Denise Rifai pentru a răspunde tirului de întrebări, menite să facă lumină în diferite aspecte din viața sa, atât în ceea ce privește viața personală, cât și cariera profesională.
Laurentiu Reghecampf a debutat în localitatea natală, la echipa de juniori FCM Târgoviște. În 1996 a ajuns jucător la Steaua București, îndeplinind astfel visul cel mare al tatălui său. Laurențiu Reghecampf a fost unul dintre fotbaliștii români care au făcut carieră în Bundesliga. Și-a început cariera de antrenor la 34 de ani, la FC Snagov; după succesul cu Concordia Chiajna a bătut palma cu Gigi Becali și a reușit să ducă Steaua în optimile UEFA Europa League. Succesul financiar l-a obținut în urma contractelor semnate cu echipe din Orientul Mijlociu. În prezent, acesta este antrenor la CS Universitatea Craiova.
Laurentiu Reghecampf a fost căsătorit de doua ori și are trei copii, Luca, Laurențiu Junior și Lia. Recentul scandal al separarii de Anamaria Prodan l-a adus puternic sub lumina reflectoarelor.
“Cine ar fi fost Laurențiu Reghecampf fără Anamaria Prodan?”, “Când ați încetat s-o iubiți pe Anamaria?”, “Ați mai fi divorțat dacă nu exista <episodul Alexa>”, “Cine a înșelat primul?”, “Cât contează trecutul persoanei iubite?”, “Câte milioane aveți în conturi?”, “Ce viciu are Laurențiu Reghecampf?”, “Ați urât vreodată fotbalul?” sunt doar câteva dintre întrebările adresate lui Laurențiu Reghecampf în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:30, la Kanal D.
Citește și - Anamaria Prodan ameninţă că îl dă în judecată pe Laurenţiu Reghecampf
Laurenţiu Reghecampf a făcut mai multe declaraţii pentru Denise Rifai, în emisiunea "40 de întrebări", iar fosta soţie, Anamaria Prodan, ameninţă că l-ar putea da în judecată.
După ce Reghecampf a spus că "nu mi-am dorit niciodată ce îşi dorea Anamaria", impresara a reacţionat ferm.
”Ce își dorea el? Păi habar nu are ce-și dorea, cred (râde, n red.). Eu mi-ai dorit să fie numărul 1. L-am făcut. Azi, când nu mai are busolă, căci eu și copiii am fost busola lui, își dorește copii cu oricine… Cu noi era ordine și disciplină, la noi nu exista copii în afara căsătoriei. Pentru noi, lumea pe care presa a zugrăvit-o și în care Reghe trăiește azi nu există. Nu mă interesează să vadă copiii mei așa ceva”, a declarat Anamaria Prodan pentru Fanatik.
Întrebat dacă momentul în care Anamaria Prodan l-a lovit pe Dan Alexa a fost cel care a pus cruce căsătoriei, Reghecampf a răspuns afirmativ.
”Să aud eu că zice Reghe așa ceva (că impresara l-ar fi înșelat și ea pe antrenorul Craiovei, n. red.) că-l dau în judecată de vorbește singur până achită!”, spune Anamaria Prodan
Duminică, de la 22:30, telespectatorii vor avea parte de o ediție de colecție a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”. Laurențiu Reghecampf, renumitul antrenor de fotbal, vine în fata lui Denise Rifai pentru a răspunde tirului de întrebări, menite să facă lumină în diferite aspecte din viața sa, atât în ceea ce privește viața personală, cât și cariera profesională.
Laurentiu Reghecampf a debutat în localitatea natală, la echipa de juniori FCM Târgoviște. În 1996 a ajuns jucător la Steaua București, îndeplinind astfel visul cel mare al tatălui său. Laurențiu Reghecampf a fost unul dintre fotbaliștii români care au făcut carieră în Bundesliga. Și-a început cariera de antrenor la 34 de ani, la FC Snagov; după succesul cu Concordia Chiajna a bătut palma cu Gigi Becali și a reușit să ducă Steaua în optimile UEFA Europa League. Succesul financiar l-a obținut în urma contractelor semnate cu echipe din Orientul Mijlociu. În prezent, acesta este antrenor la CS Universitatea Craiova.
Laurentiu Reghecampf a fost căsătorit de doua ori și are trei copii, Luca, Laurențiu Junior și Lia. Recentul scandal al separării de Anamaria Prodan l-a adus puternic sub lumina reflectoarelor. Vezi articolul inițial aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News