Data publicării:

Fotbal: Universitatea Cluj - PAOK Salonic 0-5, în meci aniversar

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sport
WhatsApp

Campioana Greciei la fotbal, PAOK Salonic, a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 5-0 (3-0), vineri seara, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, într-un meci prin care ''U'' a sărbătorit 100 de ani de existenţă.

PAOK, antrenată până în această vară de românul Răzvan Lucescu, s-a impus prin golurile marcate de Chuba Akpom, Dimitrios Pelkas, Douglas Augusto Soares Gomes, Omar El Kaddouri, Antonios Gaitanidis.

Meciul a prilejuit şi retragerile din activitate ale jucătorilor Octavian Abrudan şi Gabriel Giurgiu.

Centenarul U Cluj va fi marcat, pe tot parcursul anului, printr-o serie de evenimente speciale dedicate aniversării clubului sportiv. Înfiinţat în 1919, clubul l-a avut ca prim preşedinte pe academicianul dr. Iuliu Haţieganu. Existenţa Universităţii Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat în Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câştigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale. În 2016, clubul 'Şepcilor roşii', a revenit la originile sale universitare şi şi-a propus să revină pe prima scenă a fotbalului românesc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel