Data publicării:

Fotbal - Liga I: CSM Poli Iaşi - CFR Cluj scor

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

CSM Poli Iaşi şi CFR Cluj au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), duminică seara, în Copou, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

CFR a deschis scorul prin George Ţucudean (36), iar Poli a egalat după pauză, prin Andrei Cristea (66 - penalty), după un fault comis Mihai Bordeianu asupra lui Andrei Sin. Ieşenii au avut ocazii prin Cosmin Frăsinescu (5 - bară), Andrei Cristea (37, 49), în timp ce ardelenii au irosit o mare şansă prin Abdel Omrani (62). Poli, care are un meci mai puţin, a obţinut primul său punct din play-off.

Ieşenii au pus capăt unei serii de cinci eşecuri consecutive în campionat. CFR rămâne cu o singură victorie în ultimele cinci etape (patru egaluri). În celelalte trei meciuri directe din acest sezon, CFR s-a impus cu 2-0 (deplasare), 1-0 (acasă), ambele în sezonul regulat, şi 2-1 în turul play-off-ului. CSM Poli Iaşi - CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1), stadion Emil Alexandrescu - Iaşi.

Au marcat:

Andrei Cristea (66 - penalty), respectiv George Ţucudean (36).

Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad);

arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava);

arbitru de rezervă: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel