Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Astra Giurgiu - Universitatea Craiova, rezultat în Liga 1

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Astra Giurgiu - Universitatea Craiova, rezultat în Liga 1
Astra Giurgiu - Universitatea Craiova, rezultat în Liga 1

Astra Giurgiu a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal. 

Alegeri prezidentiale 2024

Gazdele au deschis scorul prin portughezul Hugo Sousa (16), în urma unei lovituri libere executate de Constantin Budescu. Universitatea a egalat în finalul primei reprize, prin Alexandru Cicâldău (45+3), cu un şut din interiorul careului.

Universitatea a dominat jocul în cea mai mare parte a timpului şi a avut ocazii de gol prin Nicuşor Bancu (45+1), un şut din afara careului puţin peste poartă, Dan Nistor (48), şut respins de portarul Mihai Popa, şi Cristian Bărbuţ (61), reluare pe lângă poartă.

Astra a avut o mare situaţie de gol prin Albert Stahl, scăpat singur cu Mirko Pigliacelli, dar portarul italian a apărat (45+1). Portarul titular al Astrei, David Lazar, s-a autoaccidentat şi a fost înlocuit cu Mihai Popa în min. 26.

Universitatea a ajuns la patru partide consecutive fără victorie, ultimele trei fiind egaluri. Echipa din Bănie venea după trei meciuri consecutive fără gol marcat. În tur, Universitatea s-a impus cu 2-0. AFC Astra Giurgiu - Universitatea Craiova 1-1 (1-1), Stadion Marin Anastasovici - Giurgiu Au marcat: Hugo Sousa (16), respectiv Alexandru Cicâldău (45+3).

Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu, Andrei Constantinescu; arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (toţi din Bucureşti) Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) - CCA, Valentin Mateescu (Ploieşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel