Fotbal: Krasimir Balakov este noul selecţioner al naţionalei Bulgariei
Fostul mijlocaş Krasimir Balakov a fost numit selecţioner al naţionalei Bulgariei, a anunţat marţi Federaţia bulgară de fotbal, citată de Reuters.
Fost conducător de joc la Sporting Lisabona şi VfB Stuttgart, Balakov a fost unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai naţionalei Bulgariei, semifinalistă la Cupa Mondială 1994. El a semnat un contract valabil până în noiembrie 2021.
Preşedintele federaţiei, fostul portar Borislav Mihailov, care a fost coleg cu Balakov la naţională, a declarat într-o conferinţă de presă: 'Este unul dintre cei mai mari fotbalişti ai vremurilor noastre. Un om care crede în fotbalul bulgar şi în naţionala Bulgariei'.
Balakov, 53 de ani, îi urmează lui Petar Hubcev, alt fost coechipier al său la naţională. Hubcev a demisionat surprinzător după ce Bulgaria a remizat în primele sale meciuri din preliminariile EURO 2020, cu Muntenegru şi Kosovo. Hubcev, un fost fundaş, este al zecelea selecţioner al Bulgariei care demisionează sau este demis începând din 2007. Balakov, care a jucat de 92 de ori pentru prima reprezentativă, va avea o sarcină grea în preliminariile EURO 2020, într-o grupă din care mai fac parte Anglia şi Cehia.
Bulgaria, care nu a mai fost la un turneu final de la la EURO 2004, va juca următorul meci pe 7 iunie împotriva Cehiei. Balakov a antrenat mai multe echipe din ţara sa, Cernomoreţ Burgas, Litex Loveci şi Etăr Veliko Târnovo, şi din străinătate, Grasshoppers Zurich şi St Gallen (Elveţia), Hajduk Split (Croaţia) şi Kaiserslautern (Germania).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News