Fotbal: Antrenorul Gennaro Gattuso şi-a anunţat plecarea de la AC Milan
Antrenorul Gennaro Gattuso şi-a anunţat plecarea de la echipa italiană de fotbal AC Milan, la finalul unui nou sezon dezamăgitor pentru multipla campioană a Europei, care a ratat calificarea în cea mai importantă competiţie continentală.
"Decizia de a lăsa banca tehnică a lui Milan nu este simplă, însă este o decizie care trebuie luată. Nu a fost un moment precis în care am ajuns la această concluzie, ci este suma acestor 18 luni petrecute ca antrenor al unei echipe care pentru mine nu va fi niciodată ca celelalte. Luni pe care le-am trăit cu pasiune, luni de neuitat. Este o decizie dureroasă, dar la care am reflectat. Renunţ la doi ani de contract? Da, pentru că povestea mea cu Milan nu poate fi niciodată o problemă de bani", a declarat Gattuso pentru cotidianul La Repubblica.
Fostul internaţional italian a antrenat-o pe AC Milan începând din noiembrie 2017, când l-a înlocuit pe Vincenzo Montella, iar contractul său cu gruparea "rossonera", în valoare de 5,5 milioane de euro pe an, era valabil până la finele lui 2021.
Gennaro Gattuso va pleca de la AC Milan împreună cu directorul sportiv Leonardo, a cărui demisie este aşteptată în cursul zilei de marţi, conform presei sportive italiene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News