
'Ca să fiu sincer, în acest moment nu se întâmplă nimic special legat de acest subiect. Vom continua să discutăm, să analizăm', a spus Ceferin. UEFA analizează posibilitatea modificării sistemului de desfăşurare a Ligii Campionilor împreună cu Asociaţia europeană a cluburilor (ECA), din care fac parte cele mai puternice grupări fotbalistice de pe continent, în vederea reformării competiţiei începând din 2024.
Reprezentanţii ligilor europene, care s-au întâlnit luna aceasta cu responsabilii UEFA, au afirmat însă că li s-a prezentat o propunere concretă, care permite celor mai bune 24 de echipe din cele 32 care iau parte la grupele Ligii Campionilor să-şi păstreze locurile în viitoarea ediţie a competiţiei şi doar patru locuri să fie deschise câştigătoarelor celor 54 de campionate naţionale.
Dacă noul sistem va fi adoptat, se va pune capăt tradiţiei prin care calificarea în cea mai importantă competiţie europeană se realizează prin intermediul ligilor naţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă