Data publicării:

Fotbal: Am pierdut după un penalty care nu a fost, consideră fundaşul Francesco Acerbi (Lazio)

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp

Fundaşul Francesco Acerbi a declarat, joi seara, că Lazio a pierdut meciul cu CFR Cluj după un penalty acordat echipei ardelene, care nu a fost.

'Ai avantaj, iar apoi pierzi cu 1-2, după un penalty care nu a părut penalty. Trebuie să privim înainte, nu e nimic de făcut. Jucăm bine, dar ne lipseşte ceva. Trebuie să rămânem cu capul sus, să revedem erorile pe care le-am făcut şi să îmbunătăţim nivelul. Mai sunt două zile până la meciul cu Parma, trebuie să câştigăm şi să mergem încărcaţi pe San Siro (contra lui Inter, n. red.). CFR Cluj e o echipă bună, fizică, o echipă care ştie să se afirme pe teren, a declarat Acerbi pentru Sky Channel. Am făcut două partide cu o primă repriză bună, azi un pic mai bună decât cu SPAL. Trebuie să întoarcem pagina. (...) Eram superiori lui CFR Cluj, iar dacă pierzi, cazi un pic, şi fizic, şi mental. Echipa a demonstrat că se poate ridica, iar problemele sunt mai degrabă mentale, decât fizice, a mai comentat Acerbi. Fundaşul a comentat şi al doilea gol al CFR-ului, marcat de Omrani cu capul, după ce tot el şutase în transversală: Aproape am atins mingea şi credeam că Strakosha o va prinde. Nu ştiu dacă a fost fault sau altceva, dar până la urmă mingea a intrat în poartă. Ne-a salvat de atâtea ori, poate greşi, depinde de moment. Când eşti la egalitate, atitudinea corectă e să încerci să obţii victoria. Nu suntem încă echipa mare pe care toţi o aştepată şi pe care noi sperăm să fim. (...) E nevoie de echilibru, însă trebuie să-l găsim în noi înşine. CFR Cluj a reuşit să câştige la debutul în Grupa E a Europa League, 2-1 (1-1) cu Lazio Roma, joi seara, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, prin golurile marcate de Ciprian Deac (41 - penalty) şi Billel Omrani (75). Pentru Lazio Roma a înscris Bastos în minutul 25. După acest rezultat, CFR Cluj se află pe prima poziţie în clasamentul Grupei E a Europa League, în cealaltă partidă Rennes şi Celtic terminând la egalitate, scor 1-1. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel