Data publicării:

Fostul şef al poliţiei catalane, judecat pentru rebeliune

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul şef al poliţiei catalane în momentul tentativei de secesiune a Cataloniei de Spania în 2017 va fi judecat începând din 20 ianuarie2020, a anunţat marţi tribunalul în jurisdicţia căruia se află procesul, informează AFP.

Acuzat de rebeliune împreună cu alţi doi responsabili ai poliţiei Mossos d'Esquadra şi ai "ministerului" regional de Interne, Josep Lluís Trapero riscă o condamnare la 11 ani de închisoare. O pedeapsă cu 4 ani de închisoare a fost pronunţată împotriva unei alte responsabile a Mossos d'Esquadra, acuzată de rebeliune.

Acest proces va avea loc la tribunal Audienţei Naţionale din San Fernando de Henares, în apropiere de Madrid, până la 19 martie, potrivit anunţului făcut oficial marţi.

Principalul proces în dosarul tentativei de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017 se încheie în iunie. Doisprezece separatişti, între care fostul vicepreşedinte al regiunii Oriol Junqueras, riscă pedepse de până la 25 de an închisoare. Verdictul urmează să fie cunoscut în toamnă.

În cursul acestui proces istoric, Trapero - citat ca martor - îşi apărase acţiunea în timp ce poliţiştii Mossos d'Esquadra sunt acuzaţi de responsabilii forţelor de ordine naţionale că au facilitat referendumul privind autodeterminarea interzis în data de 1 octombrie 2017, în loc să-l împiedice, aşa cum ordonase justiţia.

Fostul şef al poliţiei catalane afirmase că trupele sale erau pregătite să-l aresteze pe fostul preşedinte regional Carles Puigdemont dacă ar fi primit ordin din partea justiţiei. Puigdemont a fugit în Belgia după tentativa de secesiune pentru a se sustrage urmăririlor penale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel