Data actualizării:
Data publicării:

Fostul rege Juan Carlos al Spaniei s-ar putea stabili în Republica Dominicană

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Regele Spaniei Juan Carlos
Regele Spaniei Juan Carlos

Presa internațională titrează faptul că fostul rege Juan Carlos al Spaniei se va stabili în Republica Dominicană.

Fostul rege Juan Carlos al Spaniei, care a anunţat decizia de plecare în exil în contextul unei investigaţii de corupţie, se îndreaptă spre Republica Dominicană, afirmă surse citate de publicaţiile spaniole Abc şi El Pais, scrie Mediafax.

Casa Regală nu a făcut precizări 

Potrivit surselor citate, fostul rege al Spaniei a contractat un avion privat cu care va ajunge în Republica Dominicană după o escală în Portugalia. Casa Regală spaniolă nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia.

Juan Carlos a anunţat, luni după-amiază, decizia de a părăsi ţara, în contextul unei investigaţii de corupţie, potrivit Casei Regale spaniole, citată de cotidianul Le Figaro şi de agenţia Reuters. Juan Carlos i-a trimis o scrisoare fiului său, actualul rege Felipe al VI-lea al Spaniei, în care îl anunţă despre decizia de a pleca în exil. "Ghidat de convingerea de a face ce este mai bun pentru a fi în slujba spaniolilor, a instituţiilor şi a ta, în calitatea de rege, te informez despre decizia mea, la care am reflectat mult, de a mă exila în această perioadă, în afara Spaniei", i-a scris Juan Carlos fiului său, regele Felipe. Regele Felipe al VI-lea a acceptat decizia şi i-a mulţumit lui Juan Carlos, precizează Casa Regală a Spaniei, evidenţiind "importanţa istorică" pe care fostul rege Juan Carlos o are pentru "democraţia" ţării.

Investigații ce îl privesc pe regele Juan Carlos 

La începutul lunii iunie, Curtea Supremă de Justiţie de la Madrid a anunţat lansarea unei investigaţii pentru a stabili dacă regele Juan Carlos a avut vreo responsabilitate de natură penală într-un presupus dosar de corupţie privind atribuirea unui contract pentru construirea unei linii feroviare de mare viteză în Arabia Saudită.

Regele Juan Carlos a abdicat în anul 2014, pe fondul unor scandaluri, cedându-i tronul fiului său Felipe. Juan Carlos a devenit rege al Spaniei în anul 1975, după moartea generalului Francisco Franco, şi se bucură de respect în principal pentru tranziţia de la dictatură la un sistem democratic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel