Data publicării:
Nicolae, nepotul Regelui Mihai, și-a recunoscut copilul: Mi-am asumat responsabilitatea
Nicholas Medforth-Mills și-a recunoscut copilul, după ce a făcut un test de paternitate. Acesta este tatăl copilului Nicoletei Cîrjan. El și-a recunoscut copilul după trei ani, după ce anterior a refuzat vehement să facă acest lucru. Scandalul i-a adus excluderea din succesiunea la Coroana României și retragerea titlului de ”Principe al României”.
”În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reieșind că sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legală față de acesta. Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider că orice aspect legat de viața acestuia este de natură strict privată. Din dorința expresă de a proteja copilul și pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis sa încetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect”, a scris Nicholas Medforth-Mills, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News