Data actualizării:
Data publicării:

Fostul lider al principalului partid pro-Brexit își regretă decizia: „Ieșirea din Uniunea Europeană este un eșec”. Premierul britanic îl contrazice prin purtătorul de cuvânt

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu a fost un eşec, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al premierului britanic Rishi Sunak, respingând criticile din partea unor proeminenţi politicieni eurosceptici cu privire la modul de implementare a Brexitului, relatează Reuters.  

Nigel Farage, politicianul britanic care a contribuit la convocarea referendumului din 2016 privind Brexit şi a susţinut intens campania în favoarea retragerii din UE, a apreciat luni că "Brexitul a eşuat". Întrebat dacă Sunak este de acord cu Farage în sensul că Brexitul a eşuat pentru că politicienii au gestionat greşit plecarea ţării din blocul comunitar, purtătorul de cuvânt guvernamental a replicat: "Nu. Prim-ministrul a discutat despre beneficiile Brexitului în mai multe ocazii".

Luni, William Cash, cunoscut eurosceptic din cadrul Partidului Conservator, aflat la guvernare, a acuzat guvernul că face schimbări "insignifiante" şi "tardive", prin anunţarea eliminării a circa 600 din cele aproape 4.000 de legi ale UE până la finalul anului în curs.

La aproape şapte ani după ce Marea Britanie a votat pentru plecarea din Uniune, sondajele de opinie arată că o majoritate a opiniei publice regretă această plecare, aminteşte Reuters. Economia britanică ar urma să înregistreze în acest an o creştere mai lentă decât a altor economii majore, cu toate că economiştii spun că nu doar Brexitul este cauza tuturor problemelor.

Guvernul condus de Sunak - susţinător al Brexitului - dă asigurări că Regatul Unit prosperă datorită libertăţilor redobândite. La rândul său, Partidul Laburist, de opoziţie, nu intenţionează să ceară readerarea la bloc dacă va câştiga alegerile generale de anul viitor.

În acest context, Nigel Farage a criticat modul în care guvernul conservator a gestionat punerea în aplicare a retragerii din UE.

"Acum, că ne-am redobândit controlul, ne reglementăm mai dur mediul de afaceri decât atunci când făceam parte din UE. Brexitul a eşuat", a declarat Farage pe BBC.

Întrebat dacă premierul este preocupat de problemele oamenilor de afaceri care afirmă că sunt puşi în dificultate de birocraţia guvernamentală, purtătorul de cuvânt al lui Rishi Sunak a ţinut să asigure că "Regatul Unit rămâne o ţară prietenoasă faţă de mediul de afaceri şi investitori", a mai consemnat Reuters, potrivit Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel