Fostul lider al PDL Gorj, Ionel Manţog, trimis în judecată pentru vătămare corporală gravă
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a fostului lider al PDL Gorj, Ionel Manţog, pentru vătămare corporală gravă din culpă.
Potrivit rechizitoriului, în luna noiembrie a anului trecut, autoturismul condus de Ionel Manţog pe DN 67 în direcţia Motru-Târgu-Jiu, pe raza comunei Câlnic a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autosanitara condusă regulamentar de Pavel Curcă. În urma accidentului, Constantin Frăţilă, pacient în autosanitară a decedat, soţia sa, Victoria Frăţilă a suferit leziuni care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale iar asistentul medical Vîlceanu Dumitru a suferit leziuni care au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu punerea în primejdie a vieţii.
Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Târgu-Jiu. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News