"La câteva zile după demisia lui Sorin-Mihai Cîmpeanu din postul de ministru al Educației, am publicat pe pagina personală de Facebook – pe 3 și, respectiv, pe 4 octombrie 2022 – două serii de afirmații. Prima dintre ele invoca declarația făcută de universitarul Tănase Stamule, care e și membru al PNL, în pauza unei emisiuni de televiziune, iar a doua prelua o fotografie trimisă de un alt profesor universitar, care participase la o reuniune de alegeri a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).
În ambele cazuri, era vorba despre coruperea membrilor AUF pentru a obține alegerea și, respectiv, realegerea în poziția de președinte al agenției respective a lui Sorin-Mihai Cîmpeanu, poziție ocupată și în prezent. Nu le-am cerut celor doi interlocutori să probeze afirmațiile făcute și le-am preluat considerând că asum astfel rolul unui avertizor de integritate: în prima dintre postări sugeram chiar oportunitatea unei investigații a DNA. Cum unii dintre cititorii afirmațiilor mele de pe Facebook mi-au atras atenția că m-aș putea înșela și că, de fapt, nu prezentam probe concludente pentru acuzațiile formulate, am șters postările. Pe cea de-a doua – la mai puțin de 24 de ore de la publicare. Postările au fost preluate de ziare.com și stiridinsurse.ro. Deși am refuzat să comentez pentru aceste site-uri sau pentru alte organe de presă cele menționate pe Facebook, fostul ministru consideră că am comis un delict de opinie și că astfel i-am lezat demnitatea, onoarea, viața particulară și dreptul la propria imagine. M-a dat, de aceea, în judecată. Nu mi-a solicitat daune morale, ci doar rectificarea afirmațiilor.
Cum T. Stamule a negat public că mi-ar fi spus ceea ce am postat, iar celălalt universitar nu deține altceva decât fotografia trimisă, mă văd obligat să declar că nu dețin dovezi care să probeze afirmațiile privind fapte de corupție comise de Sorin-Mihai Cîmpeanu pentru a fi ales președinte al AUF. Consider, de aceea, că am greșit publicând postările respective. Îmi cer scuze. Regret, de asemenea, daunele produse în acest fel Agenției Universitare a Francofoniei", a scris Cristian Preda pe Facebook.
Ulterior, acesta a închis toate comentariile la postarea de pe Facebook şi chiar a menţionat că nu acceptă niciun fel de comentariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile